Monday, July 17, 2017

Făptuire





















Făptuire


Când odihna răsare zilelor facerii,
unii se lasă luminii
pe care-o văd revenind
în matca beznei dintâi,
în liniştea pântecelui
suit şi coborât
de câine în somn,
vegheat de flacăra blândă
a lumânării de ceară.

Neîncrezători că nu este iar nemişcarea
ce-a fost la-nceput,
alţii fug de odihnă
cu nebunia ogarului
alergând peste câmpuri,
care uită că prinderea păsării,
o vreme în zbor,
nu-i decât saltul
de unde cade
la picioarele stăpânului său.

Umil lasă prada-nălţată
lângă ghetele negre,
lustruite oglindă,
abia atinse de noroiul
din lunca plină de ape,
semeaţa puritate
a celui ce vine la urmă.

Ridicarea din slujire
ar însemna traiul lupului singur,
colţi având ca şi el,
dar înfipţi în adevărul
că-i sunt de folos să trăiască;
osebită-i este şi alungarea
din preajma făpturilor vii,
ocolul neputincios
în jurul lunii cu văi neumblate.

Prea adânci, le-au scăpat
şi mâinilor dăruitoare de viaţă,
odihnindu-se de lucrarea lor
spre a fi cuprinse de tigvă
în scobiturile ochilor,
aproape singurele
care mai vorbesc despre groază
în ţinutul tăcerii,
nemângâiate
de făptuirea sfârşită.



Sunday, July 16, 2017

Cerneala albastră




















Cerneala albastră


Rezumatul vieţii este scris
cu cerneală albastră,
nu-i neagră, să ştii negru pe alb
unde s-a terminat ceva
şi unde-a-nceput.

Probabil că toate-au pornit
de la mâna tremurând,
asudând pe stilou
teama de-a tăia fără milă
amintirea ce iese din rând.

Şi rămân sărăcite,
date de-o parte,
femei ce-şi trăgeau rochiile
peste cap,
aşa cu trupul peste măsură,
sau le coborau pe picioare,
în valuri întinse,
ascunzându-le tălpile,
lipite totuşi adânc
pe pământ.

Se vor întâlni în bezna de-afară,
cu bărbaţii laţi în paltoane,
căci veniseră mereu numai iarna,
din pământurile pustiite de flori,
alungindu-şi umbra
peste viitorul şcolar,
aflat încă singur în bancă.

Pe mâinile sale,
pe alba hârtie,
unde-a scris totul drept,
ba şi în penarul de lemn,
sicriul armelor sale,
îi rămâne pata albastra,
alungită în colţuri de stele,
mustrarea că n-a ştiut
fără vină
să-mpuţineze multele chipuri.

Unele i se-adună rotunde,
ca litera „o” de la geamăt,
altele se strâmbă la el,
aşa, pentru a-l  face să râdă,
să afle dascălul mai degrabă
că şi rezumată,
viaţa lui e scrisă greşit.

Va zbiera din sala măreaţă
judecata mai aspră ca slova,
îngrozindu-l acolo,
în colţul din stânga,
fără să ştie de ce,
nici să conteze,
dacă are dreptate sau nu.


Friday, July 14, 2017

Destinul





















Destinul


Destinul nu apare
pe stâncile unde sunt lăsaţi copiii
despre care se ştie
că-şi vor ucide părinţii.

Nu stă pe umerii siluetei
ce urcă pe drumuri încă mai sus,
până-n amurg.

Ci răsare pe cuţitul fiului
care-şi omoară tatăl,
murdărindu-se până în inimă
de sângele lui.

Cum zăboveşte
şi în căminul pribeagului,
rostuindu-l
ca fără să-nspăimânte pe nimeni,
să se-nstrăineze de toţi.

De-acolo va ieşi balaur
cu două capete, unul tăcut,
un celălalt
care nu a putut fi vreodată,
deşi îi stătea la-ndemână.

De-ar vorbi, i-ar spune senin,
fără grijă,
doar: „eu nu sunt tu.”

Atât de puţin,
căci destinul este
legarea lor laolaltă.

Insectar























Insectar


De-nţeles până la urmă
să fii dat gângăniilor hrană,
doar le-ai ţinut toată viaţa
s-aştepte,
le-ai vânat mereu,
destrămând pânza de păinajeni
brodată prin colţuri,
chiar dacă tu şi casa
eraţi în ruină,
de-ncepeau să se vadă prin tine
câmpuri de oase.

Doar şi pustnicii mai bine zidiţi,
se lasă umblaţi de gândaci
acasă  în peşteri,
la fel şi Sfântul Anton,
cu toate puterile lui de-a stârpi
înfăţişări mai rele de diavol.

Mai greu să te vezi schimbat
în ceilalţi,
în femeia iubită,
acum la mijloc de viaţă,
ce-şi poartă deja către capăt
un trup nesimţitor de zeiţă
din piatră nestrălucită,
ţinând cu rigoare
toate formele risipite de fata
ce-şi dă uşor fecioria
bărbatului apăsând-o
cu pieptul lui negru.

Căci ai vrea să-i devii
podoaba de aur
prin care rămâne frumoasă,
să ai şansa insectei
la fel de mărunte ca toate,
dar cântată pentru culoare
în cărţi ce-i mint pe copii,
mai curând
decât să-i păşeşti alături,
la fel de solemn,
fredonând recviemuri,
cu trupul molcom mâncat
de pacea eternă.

Thursday, July 13, 2017

Ştiinţa fără întrebări





















Ştiinţa fără întrebări


Pe străzile din cărţi ilustrate,
manuale pentru ştiinţa fără-ntrebări,
rămân nemişcaţi,
brutarul, bucătarul, măcelarul,
profesorul,
toţi, pe rând,
cu meseria pe care le-o vei şti
într-o limbă străină,
toţi cu grija de a nu depăşi
vreun chenar.

Şi iată, multele nume ale omului!

Lasă într-o pagină din urmă,
lipită, cunoscând că n-ai la-ndemână
tăişul să desprinzi tot ce-i ascuns,
neputinţa de-a coace pâinea vieţii;
porcul ce-şi părăseşte în tavă,
înconjurat de verdeaţă,
beatitudine-n gust,
măruntaiele ce-l făceau să fie porc
pe de-a-ntregul;
teama pentru viaţă
gemută până-n adânc, în pământ,
şi tăiată de măcelar cu satârul,
pentru a-ntinde-n vitrine
bucăţi roşii de carne,
moarte consumată de poftă;
ruşinarea învăţăturii adânci,
nemestecate de elevul
îngroşat într-o carne
şi ea inundată de sânge,
dar fără scădere,
trecând senin prin hăuri
mai negre ca iadul.

Când el îşi va pune degetele groase
pe om,
fiecare va căuta să fugă
sub jugul uşor din chenare,
să se facă vorbit numai aşa,
căci doborât de ceilalţi sub nume,
Eva chemându-l pe-Adam
să guste din rodul cel rău,
nu se afundă în viaţa şi moartea
mai vechi decât vorba,
unde nu este om de-nţeles.




Calendarul martirilor

























Calendarul martirilor


Martirii fără să aibă ceva de mărturisit
îngăduie durerii să vestească prin ei
că omul îi stă mai prejos,
aşteptând milog să-i fie sfinţite
de gândul la moarte
măruntaiele ce-l întinseseră obscen
peste lucruri şi oameni
care n-aveau de fapt
vreo treabă cu el.

Şi totuşi, nici el nu ştia ce-i cu sine,
medicul îmbracă straiele regelui
când acesta trage să moară,
şi pare că atingând carnea
împuţinată de boală
adună în sfârşit în palme
dealurile şi munţii
stăpâniţi fără să ştie,
iar când îi cercetează ochii betegi,
îi descoperă cerul
deseori cuprins în privire,
doar să-şi stabilească prin el
măsura palatului său.

Şi trebuie să poruncească doctorilor,
slujitorilor îndrăzneţi
curăţând stăpânul de scârnă,
multă tăcere,
cât să nu se afle că pleacă din palat
pe o cale îngustă
prin firicele de sânge
ce refuză să-l ţină acum laolaltă,
ori afundat în mocirla fetidă,
ocolită de rândaşi sănătoşi,
ce n-au privit cu invidie,
ci doar cu capul plecat,
ascuns sub semnul crucii,
calendarul plin de martiri.


Wednesday, July 12, 2017

Însoţirea lipsită de nume

























Însoţirea lipsită de nume


Însoţirea lipsită de nume
copleşeşte ca venită de sus,
este umbra ivită din senin
când nu ştiai că ai nevoie de ea,
socotind că poţi vedea limpede,
neacoperit, cerul, pământul.

Apăruse mai întâi galbenă,
lumină întinsă peste leagănul pruncului,
când nici mama nu avea nume,
nici tatăl împietrit cu vorbele multe,
ce aveau să-ntrerupă o  viaţă
tăcerea căminului.

Păcatul şi l-a lăsat moştenire,
fiul l-a luat asupră-i
în zilele ferecării iubirii
sub un nume ori altul,
uitând că se plânge sau râde,
că se poate cânta altora fără ruşine,
numai dragostea neştiută
până la capăt.

Pe drumul ei mersese un timp,
prin vederi şi revederi înlănţuite-n ritual,
înfrigurat preot al unui zeu ascuns,
dornic să-i cunoască numele,
pentru ca astfel să-l prindă
în credinţa lui mare,
încercată de gândul că este singur în ea.

Dar însoţirea scăpa mai departe,
sclipea prin întunericul templului
dintr-un altar zărit de la poartă,
după ce rătăcise pe un chip ori altul
înainte de moartea lui
 în contururi neîmpărţite.

De acolo, tot fără cuvinte,
se hotăra judecata
pentru lipsa de recunoştinţă
faţă de cei care l-au mântuit,
fie şi pentru o vreme,
de traiul singur,
de-ncleştarea pierderii şi câştigului
omului altul,
de teama unui sfârşit
numai pe nume obştesc.