Thursday, January 18, 2018

Chirurgicală

























Chirurgicală


Mărturia neruşinată despre viaţă,
că încă mai mişc,
cerută unor ochi
care privesc dinapoia
măştii chirurgicale verzui

poate, acum, mulţumirea de a fi
omul verde sărac,
spânzurat anatomic
de mâini şi picioare,
luminând la semafor
trecerea
către femeia arabă
care se păstrează totuşi întreagă
pentru iubirea neascunsă
dintre pereţii albi ai căminului.

Am uitat atât de uşor,
pe măsura pulsului sângelui,
că îngăduiam oştirilor asiriene
să treacă prin sabie
femeile şi copiii
din ţinuturile părăsite,
după ce îmi scuturasem praful
de pe sandale,
fără să le-ntorc
măcar o privire.





Wednesday, January 17, 2018

Patruzeci

























Patruzeci


Când pruncii scânceau prin pustiul Egiptului,
obosiţi tot să n-ajungă,
părinţii îi minţeau
că Ţara Făgăduinţei este aproape,
că tocmai din ea, să o apere,
se scurgeau scorpioni, năpârci,
prin deşert.

i-ar fi trimis pe pustii
- cum să auzi patruzeci de ani
bocitoarele? 
dacă nu erau cu toţii prinşi în ghirlande

căci bătrânii aşteptau
să-ntâmpine cum se cuvine
împăratul care nu are să vină din faţă,
ci de undeva din pământul
lăsat în urmă primăvara,
când în aerul limpede
piramidele sumbre ale faraonilor
păreau turnuri de nisip
construite în joacă

dacă roţile carului său
nu le vor dărâma,
vor putea măcar să le cânte
din osii de foc
hore de veri şi de ierni,
învârtind anii patruzeci
până când au să se topească
în singurul, unul

şi n-ar mai conta
că fiicele se vor desprinde pe rând,
cu buzele însetate
de ape mai reci din ţara promisă,
iar fiii cu venin li se vor smulge din braţe,
să nu mai fie purtaţi
fără speranţă.

Monday, January 15, 2018

Hibernala divanului



















Hibernala divanului


Când ninge,
ciorile se-mbracă negre în aripi
printre crengile goale

în conacul boieresc,
lemnul alb
răsărit de sub scoarţa cenuşie
este vopsit stângace
cu flori roşii şi frunze

să se poată domni
peste podeaua din cărămizi
lipite una de alta
cu mâini muritoare.

Pe viforniţa asta,
nici fioroşii ogari
nu s-ar încumeta să iasă
la vânătoare

ciutele neprimejduite
se-afundă în zăpadă,
închipuiri pierite în fumul albăstrui,
tras din narghilea
pe divanul turcesc

ba încă şi bucătăreasa
plesnită de argat peste fese
ţipă cu strigăt de lebedă.



Saturday, January 13, 2018

Limonada



















Limonada


Storc lămâi în bucătărie
pentru a le pregăti limonadă
musafirilor care mi-au pătruns în sufragerie
pe caii lui Ginghis Han,
în drum spre iurtele de piatră
din ţinuturile simandicoase
ale oamenilor gingaşi,
cu priviri mai deschise
decât se poartă în stepe

nu mă cred  că nu-s şi eu dintr-aceia,
caii lor se balegă pe covor
lângă pianul la care nu ştiu să cânt
decât note risipite,
cum obişnuiesc să fie bătute
cu călcâiele aspre
de oameni sălbatici dansând
şi în jurul vânatului mic,
până la urmă,
şi el o fi un dar de la zei.

Mi s-au strepezit dinţii
pregătindu-le o licoare
pe care probabil o vor lua drept otravă
şi mă vor ucide
cum au făcut-o cu mulţi

păcat, de-abia că uitasem
zâmbetul strâmb
din fotografia copilăriei
de pe căluţul de lemn,
niciunul din noi nu ştia
cum ar trebui păscută iarba aspră
de pe mormântul tatălui.

Iarmaroc






















Iarmaroc


De curând se ridicase din pat,
hainele înveleau liniştitor
trupul sfârşit în dragoste

şi iarăşi dezbrăcarea,
când vede începutul ninsorii,
înteţite în lumina felinarului

despre asta erau
desprinderea de plăcere
şi de gândurile, care virile,
păreau să nu încapă
numai într-unul.

Apoi, dimineaţa veselă din iarmaroc,
puzderia de copii muşcând
din merele învelite în zahăr

frăţia negoţului cu zâmbete viclene,
ascunse după grămezi
de pânzeturi viu colorate

Doar păsările se zbat în ţarcuri,
până când mâinile bătrânului ţăran
aflat în putere,
le sugrumă cârâitul de moarte

şi nu am fost niciodată în stare
să le stăm împotrivă,
chiar de ţineam la fel ţigara amară
şi gâtul sticlei de vodcă.

Pe ce mă schimbi?
Întrebarea gâtuită la vreme,
cât să nu se audă din piepturile
de zeci de ani desprinse
din dragoste.




Wednesday, January 10, 2018

Cele două ispite























Cele două ispite


I-aş fi fost recunoscător diavolului mândriei,
mi-ar fi arătat un chip
în timpul alb al duminicii

aş fi ştiut că odihnit-am ceva
după zilele de trudă
în care-mi văzusem de treburi până peste cap
şi tot acolo mă şi întocmisem

căderea de la bine
mi l-ar fi aşezat în urmă întreg,
m-aş fi delectat, privind,
cu o istorie a deschiderii şi închiderii uşilor,
tot timpul purtând mănuşile albe,
neatinse de murdăria oaspeţilor
curioşi să vadă cum se trăieşte.

Şi m-aş fi ridicat uşor din mândrie,
m-aş fi ascuns în spatele uşii chiliei,
fugărit de rău pe sub porticurile mănăstirii
zugrăvite cu sfinţi
al căror nume era scris
în alambicate slove chirilice

apoi aş fi respirat un „Tatăl nostru,”
duhnindu-l până pe năsălia
unde bocitorii ar fi ştiut că-mi sunt mai mari,
căci stau în picioare.

Diavolul însă mi-a apărut în chip de femeie,
meşteşugit şi-a ascuns
picioarele de ţap sub jartiere,
iar eu i-am căzut în braţe, neputincios,
aşteptând cu fruntea afundată în ea
dezmierdarea copilului

o frământam cu ghearele,
pisică neagră a cărei iubire se consumă,
din neputinţă, încă sălbatic,
smotoceam pilota roz,
sânii unei femei
cunoscătoare în pofta neîmpărtăşită,
închizându-şi privirea
peste prăvălirea mea beată
în căldura celuilalt

îşi tăcea regretul că m-a născut,
că m-a dezmierdat în toate zilele
în care pâinea creştea şi descreştea
după fazele lunii,
iar de-acolo îşi trăgea şi paloarea.






Tuesday, January 9, 2018

Moartea persecutorilor

























Moartea persecutorilor


Smulsă din încrâncenare,
moartea persecutorilor devine o blândă istorie,
măturată mai departe, se afundă în smârcuri,
unde iarba desface pumnii încă strânşi de mânie,
iar şarpele negru se târăşte
fără să trezească iar teama

ştearsă dar, fie şi printr-o întristare mocirloasă,
obida faţă de un duşman nepriceput să ţintească,
nicicând în stare să ajungă în locul victimei,
unul oarecare, dar încăpător al vântului toamnei,
care adună frunzele uscate de pretutindeni,
în pofida oraşului ridicat pe străzi împărţite

pe ele se plimbă tăcerea copiilor mici,
însoţindu-şi mama care adună gunoaie
în seara de iarnă,
iar cel mai tânăr, împins în căruţ,
se-adăposteşte sub sacul ambalajelor de plastic,
atâtea băuturi sorbite de persecutori nevăzuţi

şi urmele buzelor nu-l sărută pe frunte,
nu-i vor lua nici urmă din visele
care îl vor tulbura mai târziu, în ceasuri de foame,
fără ca-n ele să fie vreunul,
deşi va încerca să mănânce orice,
încă şi rânduri de regi încarnaţi în furnici,
cu tot cu palatele lor.