Monday, December 11, 2017

Fata de sub roţile tramvaiului





















Fata de sub roţile tramvaiului


Iată, mă aflu sub burta tramvaiului,
sunt la capătul grijii,
căci doar ne vedem,
umblăm însă pe căi diferite
asurzitor dirijate de poliţist,
alungându-i pe toţi cei înghesuiţi
la răspântiile unde sunt împreună.

Priveşte, înainte de vreme
am gonit pe sub roţile grele de fier
şi toate îmi trec pe deasupra
nimic nu sfârtecă
îndrăzneala copilului,
când îşi clădeşte case aiurea,
în dormitor şi-n grădină,
de-a curmezişul oraşului,
unde vecinătăţi nu există.

Spre-a mă ajunge,
ar trebui să faci tramvaiul
să se-ntoarcă cu spatele,
de s-ar răsturna de râs
clădirile sobre
scuipând salvator din ferestre
certificate pentru naşteri, decese,
iar între timp, poate mă voi topi
în cerul alb de amiază,
încrâncenat de senin,
deloc maiestuos colorat,
cavalcadă înceată,
ca la răsărit şi apus.

Doar se circulă acum în viteză,
nici vorbă
să vedem şi să trecem.

Saturday, December 9, 2017

Şantierul




















Şantierul


Şantierul durează de multă vreme,
s-au uitat între timp desenele clare
întinse de arhitect pe hârtie
şi stăruitoarea lui clădire din gând.

Salahorii izbutiră
doar să se-nconjoare de schele
de jur împrejurul plăcilor de beton,
potrivite ca într-un joc
după ce veniseră atârnate
de macarale ajunse în cer,
însă deus ex machina
nu şi-a lăsat icoana
pe niciun perete nevăruit.

Sunt prea multe găuri în ziduri,
fantomele se joacă numai în silă
de-a spaima
nu-i lumânare în vreun candelabru de sus
pe care să-şi dorească s-o cutremure,
nici măcar lustre cu becuri,
stau toţi muncitorii încovoiaţi
peste focuri fără lumină
şi se joacă suflând în jăratic
până fuge-n scântei,
au ochii aprinşi,
înlăcrimaţi de povestea
unei cazne numai a lor.

Mortarul cenuşiu, deja împietrit,
zace demult în găleţi de metal,
sau de acolo,
din pasta aceea mocirloasă,
încă alene curgând în zile de muncă,
când se fluierau vesel femei decoltate,
începuse să nu mai fie vie cenuşa.

Friday, December 8, 2017

Raţia


















Raţia


Te-ai născut în vreme de război şi înfrângere,
ai de mâncat atât, după raţie:
zahăr, făină, ulei, o bucată de carne;
elementar, lipseşte doar focul.

Vei învăţa din scripte
să râvneşti la un rând de tabel,
apoi la pâinea cea de toate zilele,
preţioasă,
căci îţi este deasupra.

Pare că nu ai încă habar,
căci te-au văzut vecinii de-alături,
oameni destoinici,
care nu îşi pierd nopţile
decât pentru a face copii,
cum te ridici din pat fără somn,
aplecat sub lumina din lustră.

Vezi, sunt şi alţii care aşteaptă simbria,
şi barem ştiu să o facă,
îndârjiţi, înjurând
- Paştele mamei lor! –
cu suflet,
în vreme ce tu le dai dreptate stăpânilor,
îi ierţi că nu te plătesc,
înghiţi în sec ruşinea de a fi ostenit
pentru munca aceea zadarnică
despre care ştiai dintotdeauna
că-i tocmai aşa.

Tuesday, December 5, 2017

Vânzătorul de ziare





















Vânzătorul de ziare


Numai o parte,
câte ceva din crizantemele mov,
câte ceva din flacăra candelei,
domoală în paharul roşu de sticlă,
a luat din jurul moartei bătrâne,
care adăpostea chipul rigid,
adevărul,
în raclă.

Şi poate restul,
vântul acela rece care de nimeni nu ştie
şi-i scutură trist pe toţi din cortegiu,
până la ultimul,
îi va fi amintit de vânzătorul de ziare.

Stăpân în dimineaţa răcoroasă
peste vrafuri de noutăţi
şi peste femei goale,
fotografiate lucios în reviste,
îl va lovi în moalele capului
cu ranga de fier
care zi de zi îi fereacă baraca,
să n-ajungă noul
sub ochii spurcaţi
de priveliştea veche.

Sunday, December 3, 2017

Cuceritorul în armură

























Cuceritorul în armură


La subsolul stabilimentului balnear,
cuceritorul în armură,
de bărbaţi şi femei,
se va retrage la duşuri

acolo, singur, în gloria
strălucitoarei faianţe
închinate splendorii şi mizeriei,
amândouă îmbinate în trup
şi încununate
sub coiful de aramă,
o vreme şi el strălucitor,
trecutul se uită

mai ales despărţirea
de ultima femeie văzută,
tânăra smintită rasă în cap,
strunită fără înduioşare
de mama ei,
care o vede mai bine
că-i copil îndărătnic în boală,
şi-o scaldă fără cruţare
în apele sulfuroase.

Iar el, sufocat de aburii încinşi
sub care se petrece
pe câmpia postavului verde
de manta soldăţească
dragostea dintre bărbaţi solitari,
uită că încercase să cucerească
femeia cu mintea pierdută,
încă şi de ruşinea
de-a fi vrut să batjocorească
virginitatea selenară şi rece
încredinţată de sus
tuturor lunaticilor.

Friday, December 1, 2017

Don Juan noaptea




















Don Juan noaptea


Răscolea întunericul
şi dezlega cu bătaie de cap
sutienul unor sâni nevăzuţi,
îi simţea doar asemenea
cu alţii şi alţii
din nopţi care refuzau totuşi
să fie aceleaşi,
cotrobăia prin pălăria magicianului,
plimbată pe la multe spectacole,
din ea ieşind acelaşi iepure,
dar speriat în o mie de feluri,
pe măsura virilităţii lui neobosite.

Mişcându-se pe un trup
care creştea de la sâni în jos
şi în sus, până la sărutul
care îi lua răsuflarea şi vorba,
auzea cum noaptea gemea
prin buzele ei,
râvnind să apară ca ultima,
o singură dragoste,
încercând cu unghiile lungi
să-i smulgă inima,
ritual de erotism funerar.

Şi temător, sub pânza cearceafurilor,
aştepta ivirea zorilor,
să rătăcească mai departe
pe mările gata să-l înghită,
prin lumina oraşelor Spaniei,
sub soarele de neapropiat,
pur arzător,
îmbiindu-l să caute umbra iatacurilor,
unde să mai poată umbla o vreme
cu mâinile pe o femeie sau alta.

Filă din jurnalul unui smintit

























Filă din jurnalul unui smintit


Conduceam stângace automobilul alb,
dintr-o altă epocă, de împrumut,
deşi îmi înţelegea nepriceperea,
cu sfiala femeii pioase
călcate brutal
de adolescentul bărbat.

Nu era al meu, nici câinele nu este,
se smuceşte din lesă
cunoscând de fiecare dată un drum
pe sub tocurile femeilor,
dincoace de ghetele bărbaţilor.

Eu însă înaintam pe asfalt,
mă îndreptam către gară,
de unde să fiu purtat mai departe
în vagoanele trenului,
faţă în faţă cu ceilalţi.

Dar înaintea plecării,
cineva mi-a furat automobilul,
hoţul dibace cu o dragoste mai mare
pentru lucrurile
care i se desfac docile sub mână.

Iar paznicul legii m-a socotit
dintr-odată smintit
când îi mărturiseam despre furt,
ponosita lui uniformă
îmi judeca zeflemitor disperarea,
fără să creadă că existase vreodată maşina,
ceva care să fie al meu.

Ce-i drept, n-o aveam după lege,
dar nu poţi îndura minciuna,
nici măcar când, vorbind împotrivă-i,
eşti socotit încă şi mai smintit.

Aşadar, îngrămădeam una după alta
vorbele fireşti ale adevărului
şi mă luptam să-l păstrez tot în mine,
doar au râs zgomotos
când am scuipat din el o fărâmă,
toţi oamenii aceia
pe care abia-i cunoşteam.

Şi mă stăpânesc să ţin gura închisă,
mă înăbuş, aprins ca de febră,
ameţit, nu mai cunosc pe nimeni deloc,
nu-mi mai stă niciunul în faţă,
râd mereu peste mine.

Dar dacă toţi vor tăcea,
lăsându-mă lunatic să tac,
nu voi uita curând adevărul
şi nu vor avea dreptate
că nu mi-a furat nimeni nimic,
că doar am pierdut o grămadă,
dimpreună cu mintea?