Saturday, December 31, 2016

Sorţi






















Sorţi

Din străfundul de ani al casei,
dincoace de pereţii groşi,
măcar că-i străpunge apa alene,
nu se mai simte întoarcerea pământului,
greoaia lui mutare
în gheaţa crispată şi-n noapte.

Şi nu te mai prinzi de teamă
în cercul de foc,
risipit o clipă în scânteia cea roşie,
dar îndeajuns să dea o culoare
multelor chipuri ce palide-aşteaptă,
să cadă pe rând în uitare.

Tot ce nu trece, ca din mână zeiască,
se adună în bulgăre brun,
care bate cu-ncetineală în piept
de sub cămaşa ţesută lung
cu-nceputuri şi sfârşituri de lume.
Doar bumbii de-argint îi mai cad,
roată se duc în trageri la sorţi.








Friday, December 16, 2016

Jurăminte
























Jurăminte


La ceas de amiază,
viaţa îşi adună pe rând jurăminte,
căci se-ascund mereu în egală lumină pieirile toate,
uscată, iarba îşi minte murirea,
galbenă, botează în soare pământul.

Îi jură credinţă sărutul pe trup,
îngroparea oarbă-n plăcere,
trezind din limbul tăinuit de-o adâncă visare
prunci văitându-se de-un alt început.

De-ar şti graiul morţii,
ar lua la rost legănarea părinţilor,
pierderea gândului drept
în sufletul moale al cărnii.

Dar stau chirciţi mai departe de spaimă,
să-i ocolească un timp ucigaşul,
care taie noaptea-n cărări
şi-mplântă nemilos adevărul
până la capăt şi până la os.







Friday, December 9, 2016

Răsturnare





















Răsturnare


Prin scobiturile din pământ,
feriţi să-l vadă întins, fără sprijin,
se ascund şi plâng pruncii bolnavi.

Răscolesc păcatul din ei,
cu mâini ce nu ştiu s-apuce,
cu picioare strâmbe în umblet.

Duhoarea cea rea se înalţă,
loveşte creştetul omului drept,
coboară-n adânc căile toate.

„Nu-mi place, nu-mi place!”,
va spune cu-amar însetatul,
mereu potolit de apa vieţii sălcie.

Căci gustul risipeşte banchetul,
în singurătăţi răstoarnă mesenii,
ce-ar fi stat ocolind mai departe.





Monday, November 28, 2016

Crivăţ

























Crivăţ


Cât bătaia fără măsură a crivăţului
se întinde drumul pelerinului.

Mai are de pustiit rubedenii adăpostite acasă,
de-ngheţat flori, cupele lor obscene de carne,
pănă s-ajungă la Tatăl.

Îngheţa-va însuşi mai tare, aflând că este al nostru,
el, care pe calea-i nebătută,
n-a zărit chip de om.

Ba încă şi inima lui bătea jos şi mai jos,
cum vălure viaţa şi leagănă molcom
blana jivinei din casă.

Şi-ascunsă acolo, cu ochi fără pricepere,
caută în altul stăpânul.





Thursday, November 24, 2016

Fără semne

























Fără semne

Deschiderea fără semne spre cer
trece prin ochiul de geam,
răcoarea clară ce-adânceşte văzul
în valea săpată cu anii în trup.

Şi-n depărtarea de-acolo, mila nu se mai vede,
că-i greu să cazi pentru altul în daruri,
murirea lui te trage-napoi la căldură
sub ţesături cu destrămarea ştiută.








Tuesday, November 15, 2016

Duhul jocului



Duhul jocului

Duhul jocului a rămas jos,
umple încă odăi de copii.
Adăpostit mereu de întoarceri,
îşi ascunde lumina sub greu,
de fier abajur.

Vraiştea, cald început, trece,
sunt acum potriviri, încleştări.
Rămas-a din joc muchia de zar,
taie măruntaiele blânde, gândind
cuprinse de boală.

Piere tânără febra ghicirii,
rece se stinge-n odihnă.
Goarna de sus ne trezeşte jucaţi,
rău răsturnaţi, fără rost. Vina,
neştiut întuneric.


Friday, November 4, 2016

Cât de frig era...



Cât de frig era...


Cât de frig era...
Îngheţau în stofă paltoane,
inima adăpost căuta
în cristalul de gheaţă.

Cât de frig era...
Bătrâni aşezaţi în fotolii
odihneau în carne albă uitarea,
mânată de tânăr în piept.

Cât de frig era...
Se răcea sudoarea dorinţei,
viaţa străină pierea la atins,
apăsată de vorbe.

Cât de frig era...
Căldura zăcea în prag netrecut,
în zbaterea privirii întoarse
de la picioarele moi.

Tuesday, September 27, 2016

Imnul faraonului către Amon-Ra





















Imnul faraonului către Amon-Ra


Slăvit îţi porţi numele peste noi, tu, Amon-Ra, cobori rodnice spice,
apleci spinările preoţilor când te slujesc semeţ în odăjdii de aur.

Rotund ca şi tine fuse pântecele unde-ţi stăteam ghemuit şi născut
mă prindeam de sâni să-ţi sorb roua în care te scalzi
la-nceput de ocol.

N-am căutat cu ei înfrăţire, cu muritorii ce te-ar ascunde în brazde,
m-am depărtat de pleoapele groase, cămări nubiene,
unde petrec uitându-ţi lumina.

Căci aveam să-ţi urc amiaza peste Ţara Egiptului, străjuiam la hotare,
din sângele duşmanilor ei să-ţi pregătesc părelnic amurg.

Apuneau din mine laolaltă cu ei chipul fricii şi cel al milei de carne,
amândouă piereau când vedeam nevolnice braţe
de spaimă-ndoite şi hidoasa lor implorare.

Mi-am spălat în apele divinului Nil pângărirea lăsată pe-aşternutul de in,
când născătoarea de zeu m-asuda aievea ca-n boală,
răscolindu-mi febra rămânerii-n pat.

Te aflai atunci strălucind prin unduirile râului, treceai prin suspinele reci,
şi-ţi fura lumină şi pescarul cântând din luntrea scobită,
încât biruia în văzduh întristarea de tine învinsă.

Căci înălţatu-mi-ai, măreţe Amon, sălaş cu o mie de palme peste apus,
măcar că nu-s palmele mele,
umbla-va acolo sufletul meu seară de seară, odihnind jalea din cer
şi a mea.




Saturday, September 24, 2016

Ave Maria, regina fecioarelor



























Ave Maria, regina fecioarelor


Ave Maria, regina fecioarelor,
cărora, până la tine, le-ameţea azurul dorinţa,
strângându-le pântecul în corsete din nori
şi le-alunga cu raze bărbate de soare
copiii mustindu-le josnic pe coapse.

Doar până la curânda veştejire a florilor
era dat peţitorilor să le poarte în cântec visarea,
pe sub balcoane desprinse părelnic din case,
peste grădina unde totul sub lună-i frumos.

Şi-şi păstrau în album învelit în mătase,
cu broderii chinezeşti nepăsătoare că există un loc,
fotografii în care tinere trupuri albe,
strălucindu-le membrele stins în sidef,
mărgineau vaporos, pe sub rochii largi de mirese,
răsturnarea, străpungerea-n sânge.

Nu ştiau fecioarele toate, nici soţii lor râvnindu-le mândre,
că duhul coborât din ceruri caste de naşteri şi morţi,
şlefuise-n Maria o rotunjime nouă de lut,
un vas plin de sânge, care îneacă beţia la nunţi,
scurs din rănile fiului, divin răcnind sub piroane.

Până la capăt a frânt portativul firav
al vânzătorului fugar de romanţe,
ca fiul s-adune la dragostea numărată în veacuri,
ceata săracilor strânşi în gloata duhnindă,
ce-i fac pe bogaţi să presimtă
putrezirea din neam,
din halca de carne păstrată-n cămară.

Ologii îşi preling ciolanele sparte, dau în continuu năvală
scotocesc în iatacele vechi, prin dulapuri şi chipuri bătrâne,
rosturi de milă,
de-şi pierde trecuta fecioară zestrea păstrată-n parfum
şi sărută cu gura ei strânsă icoana reginei,
iar pruncu-i apasă necruţător peste lume
coroana grea de argint.



Friday, September 16, 2016

Sângele fecioarei



















Sângele fecioarei


Urlă pescăruşii care-au uitat marea cea mare,
chiuie peste oraş în locul nuntaşilor
ce-ar fi strigat din adâncul casei
la vederea sângelui fecioarei.

Căci iată, fără zăbava orei pământului,
îşi pierdu fecioria pe cearceaf de hotel,
la catul al şaptelea de la întemeierea lumii,
când s-a-mplinit golirea minţii bărbate.

Şi goală a scris şcolăreşte calendarul genezei,
să nu depăşească orbita Pământului
cu frumuseţea lui Venus şi curajul lui Marte,
să nu pună somnul pe-o coastă pe rândul de sus.

Aşa drept li se nasc fii şi fiice,
din rândul lor preoţi cu haine impecabil curate,
nestropite de sângele jertfei,
nemânjite de grăsimea locuirii în moarte.




Sunday, September 11, 2016

Pădurea nebună

























Pădurea nebună


În pădurea nebună este mereu înserare,
căci arborii-i cresc din descreşterea-n zi
şi spulberă verdele crud, încă în frunză,
să scrie cu negrele crengi, încâlcit,
un destin.

Moale şi umed acoperă muşchii nordul de-argint,
înscris pe copaci cu vârfuri ce zgârie drăceşte,
în hohote, cerul.
Şi-n scurgere-nceată le găsesc adăpost,
cum piere  şi umbra felurită de jos
de pe fruntea celui pe gânduri căzut,
în somn de amiază.

Nu-l mai trezeşte nici nimfa scorburii pline de miere,
măcar că prin ea dansa veşnicia,
căci acum, înlemnită în vechea sminteală,
îşi aşterne cu braţele reci pruncul vernil,
mort şi-nvelit în frunziş.

Doar o iubise pe cărări goale de semn, vai, dor,
când se arde în simple cuvinte pustiul de-acasă,
iar apoi în sumbre cerneluri se-ntorc.



Tuesday, September 6, 2016

Cu paşi de uriaş


























Cu paşi de uriaş

Cu paşi de uriaş, sinucigaşul îşi saltă privirea
de pe o casă pe alta, ziduri ce-au înhăţat oameni grămadă
şi cresc întru înalt cu sângele lor.
Cu vârful picioarelor străbate poduri menite s-apropie ape,
locuri potrivite de moarte,
când noaptea curgerea-i neagră.

A crescut dar până s-atingă cu fruntea-n sudoare,
aprinsă de gânduri de jos,
cerul de fier care-acoperă lumea,
fierberea trupurilor lăţite-n iubiri
şi moi lărgite de vârstă.

Le-a luat răul asupră-i şi-l preschimbă în abur,
risipindu-se, cenuşie-i ultima lui suflare în beznă.
O respiră strigoiul durerii de a fi la urmă nimic,
pe care-l înfruntă auzindu-i vaierul facerii,
pruncul cu tălpile albe,
ce n-au învăţat coborârea.





Monday, September 5, 2016

Tăceri
























Tăceri


Judecătorul tăcut afundă-n tăcerea-i mujici răsculaţi,
cad cu fiece vorbă, până când le umblă cuvinte pe străzi,
în dosul caselor zidite înalt să ascundă muţenia
celor mulţi care-ar vrea să le fie fumul din horn,
rămăşiţa ce-i ţine-n căldură, o jertfă.

Vagabondul care doarme sub cer ar putea fi profetul,
dar pentru ce tot mai plimbă castronul în mână,
ca omul de rând, cerşind hrană mai abitir decât câinii?

Va fi aflat că-ntr-a zecea viaţă pe-aici a fost câine?
Că n-a căzut ca un om, ci a stat pe picioare,
înfipte bine-n pământ şi mai mult în tăcerea-i,
până se lăsau blând aşternute lângă tronul ceresc,
sclipind peste noi dimineţi în nesimţirea-i de aur?



Thursday, September 1, 2016

Ursitoare















Ursitoare


Când pruncul ţinea încă viaţa-n odihnă,
cald întuneric, în braţe-l ţineau ursitoare,
adăugate zărilor, cinci, căci la banchete-s divine.
Se spurcă, iau trupul de om, fiindcă sterpe
fură lăsate de zeul adormit departe în crâng.

Şi una-i urseşte naşterea din nou în privire,
deschis-a doar ochii fără să ştie că vede.
s-a găsit în lumina străină, lapte nebăut.
O alta l-a cântat ca sunet, zbatere
în cuvânt şi-n vals, gonindu-i plânsul durerii.

Şi-a fost în miros putrezirea din hrană,
gust înainte să urce pe scaun la masă.
Dar plutirea în vise, sortita pierdere-n tot,
i-a curmat-o zâna cea rea, îngreunatu-i-a
capul, în atingere, să afle că el le visează.

Lepădat pe-aşternutul moale, totuşi pământ,
a lui a fost strângerea-n pumn, în cădere,
şi-a-nvăţat înainte de nume prăbuşirea-n vedere,
ascultarea-n genunchi, apăsarea-n parfum,
când femeia-i gustată şi cu vină iluzia.




Saturday, August 27, 2016

Înlănţuit


























Înlănţuit


Înlănţuit este şi omul legat dezlegării,
niciunul din inelele sale de fier
nu-i stă ca podoabă.

De netrecut, porţi şi ferestre deschise
trec în fier răcoarea umedă
din cimitire,
prin care ies suflete din corpuri topite,
să se piardă
în văzduhul mare-al uitării.

Şi totuşi, fugise mereu să primească lumina,
lăsase în urmă bătrâna
cu ochii veghind să-mpletească sub lampă
liniştea paşilor care măsoară odăi.




Tuesday, August 23, 2016

Se deschid urechile

























Se deschid urechile


I se deschid urechile
celui care trage uşa după sine,
iar sinele său nevăzut înlemneşte
în lemnul porţii,
şopteşte neauzit în clinchetul de metal
poruncit de zăvor.

Aude paşii singuraticului,
fuga de lume,
foşnetul hainei sale negre,
împărăteasca ascundere a cărnii
pentru dumnezeul deprins cu nimicul.

Dar urmarea-i ferecată
în casa cu puţine ferestre,
unde cerul apasă prin ziduri,
iar duhul e numai tuşit
din pieptul ce se-nalţă şi cade
peste inima roşie.

Nimic nu se prăbuşeşte-n tăcere,
zornăie cioburile idolilor,
zgomotul vorbei,
când sunt culese de mâna
coborând spre pământul mai tare
să refacă din ele nădejdea.






Saturday, August 20, 2016

Ameţeala




















Ameţeala


Dionis a-mbătat pe mulţi pe-ntuneric,
le-a trecut fără să ştie
soarele de peste vie în vene,
fără să-l vadă,
îl vărsară o vreme,
sprijiniţi de lucitorii pereţi,
în mizere pisoare.

Nu lumina,
ci amintirea roadelor negre de struguri,
i-a purtat încolo şi-ncoace,
peste femei care cu sânii rotunzi
promiteau că treceri şi căi frânte
adăpostesc în sutienul roz de mătase,
în inima deopotrivă rotundă.

Dar ameţeala cu-ndoită putere
îi lăsă cu capul întors,
mirosind flori brodate-n veşminte,
şi-ntorşi de la dogoarea pierindă
a strălucirii roşii coborând din apus,
nu voiesc să mai vadă
sfânta înclinare în umbră
a pomilor ce-au crescut lângă drum.




Wednesday, August 17, 2016

Iubiri trecute
























Iubiri trecute


Femei, iubiri trecute,
cernite de carne prin gânduri
ori rămase
ca un spin fără trup în dorinţă,
te înşală cu lumea.

S-au dus în pântecele ei,
străin şi al tău, gelozia dispare,
se aspreşte doar mângâierea blajină
a mamei ce-ţi aşterne cu mâna
uitarea petrecerii-n ea.

Şi-ai vrea ca de sus,
măcar braţele tale să cânte
deschise în bătăi de piroane
muzica suferinţei,
jertfa pentru lume pe cruce.

Dar ele-ţi atârnă, jos băltind de ruşine,
prin paturi acum de odihnă,
unde jucasei, pierdusei cu firea străină,
chip după chip,
mântuirea de tine.