Tuesday, January 19, 2016

Ucenicul




Ucenicul




Răsăritul venea prea devreme, în albastru de fum
de ţigară, măsura cu foc respiraţii prin scripte,
lăsate de morţi ce vor fi ars şi ei plini de cuvinte
pentru-nălţimea de gând, apărată de-un drum.


Zorii-l zoreau să se-ntindă în muchie de carte
închisă, în vid de cuvinte, în nespusă nădejde.
Păsări tăcerea-i pierdeau, vor fi ştiut că nu vede,
Că doar din lume veneau şi ea-i era tot departe.


Mai aproape i-a fost tot în pete de sânge tăcut,
ascunse prin ramuri de ele croite-n răscruce,
De-i greu călătorului să ştie pe unde s-apuce
şi stă şi fumează, căci morţii atât au putut.