Friday, February 19, 2016

Broderia
























Broderia


Când muribundul zace la amiază în pat,
printre perdele, soarele nu-i este străin,
chiar dacă peste câmpuri de oase-nălţat
veşnic petrece rămânerea lumii în chin.

Căci îl ştia din vremea copilăriei,
mai puţin de pe cer, atunci era pe pământ,
mai mult în cosmosul din luciul hârtiei:
credinţa că vede, măcar că totul e-n gând.
Sau când îl desena cu mâna naivă.
mai rotund, mai real, cu raze zăbrele,
suspendând casa nicicând locuită,
şi pomii lipsiţi de roadele rele.

Străină-i apare broderia perdelei,
de el însuşi ţesută în vorbe şi-n scris,
se-adăpostise cu ea de dogoarea iubitei,
apoi de arşiţa pustiului de ea şi de vis.
Cu mâna sa o croise dintr-un capăt,
iar celălalt nu ştia să existe,
fără goluri de drame, în treacăt,
împletise copii şi strămoşi, să reziste.

Însă acum, ea-i înfloreşte în boală,
blând îi descoperă rana de moarte.
Şi-ar vrea să mai joace o scenă banală,
singur linţoliul să-şi înfăşoare,
pe mai departe.