Wednesday, February 17, 2016

Clipa



























Clipa


Cât de mort e timpul alunecând din prezent
spre a fi mereu în amintire.
Chipuri solemne din cimitire,
întoarse către noi,
mărturisesc c-au ucis un moment.

Îl scufundaseră-n luciul negru-al lentilei,
când întunecate pupile
nu voiau să plece umile
din viaţa rotundă
a clipei.

Săpau însă un loc în şir de strămoşi,
şters fără urmă
de nepot,
când în zgură,
se lasă şi el într-un semn.

Şi totuşi, neînsemnată, fără nume,
clipa creştea,
rotunjită cu clipe
ca un pântec de vită,
cald adăpostea
lipsa naşterii-n lume.

Născută, amintirea rostită
se cerne,
până apare în ea
trecutul mut.

Pe-o cale mai dreaptă,
sfântul se caută
în cel nenăscut.