Wednesday, February 17, 2016

Copilul obraznic






















 Copilul obraznic


Plânge copilul pedepsit,
i se spune obraznic,
ca răul să sune mai bine.
La fel, festinul viilor peste mort
poartă nume de „praznic”.

Zbiară în lacrimi,
căci aflat-a că răul nu este de joacă,
că oamenii-l ţin neatins
în giulgiul catifelei roşii,
ce-mbracă fotolii
şi paturi unde iubirea n-a-nvins.

Că-l aşază-n pereţii nescrişi,
ziduri grele lipsite de semne,
îl sorb din pahare nesparte,
măcar că la urmă-i sfărâmă.
Iar când seara zac sub povara de trudă,
în liniştea camerei,
răul sugrumă
voci de revoltă, binele să nu se audă.

Necuminţit,
câte-un copil otrăvit
de turbarea răului dezlegat
aleargă muşcând
din os de strămoş, din timp zbuciumat,
din femeie.

Alţii, până la-nchiderea-n casă,
zăbovesc sănătos în iarba neatinsă de coasă,
spânzuraţi de sclipitoarele zmeie.