Tuesday, February 16, 2016

Lada de zestre































Lada de zestre


Pentru ca mirele vieţii să fie prins în logodnă,
se pregăteşte lada de zestre.
Capacul greoi încrustat cu aur
zugrăveşte o scenă solemnă,
în care,
vânătorul călăreşte-n albastru,
cu haita de câini,
gonind mistreţul mai departe, spre soare.
A fost pictat baroc,
în multe amiezi,
când toropit de starea pe loc
a creşterii verzi,
copilul trist,
se visa naiv,
realist.

Înşelat-a destul,
încât norii astupară la urmă lumina,
un punct.
Mistreţul fu sfâşiat de câinele negru,
vânătorul oprit, înfrânt de mila
de-a fi pus carnea moartă pe fugă,
speriată de gând.

Înăuntru,
zac marame brodate cu ochi nedormiţi,
pentru ocolul de seară,
în zbor înţelept;
cămăşi ţesute, zgâriate pe piept
cu flori roşii de vară;
grămadă, mantalele gri,
să fie tocite cu trudă în fiece zi,
iar în buzunarele lor,
deseori din neştiinţă,
se pierde un portret,
o conştiinţă.

Rămâne acolo.
Căci mirele vine la nuntă în noapte,
nu mai vrea să ştie de ladă,
grăbit o fereacă,
în pământ o ascunde,
ademenit pe vecie de moarte.