Sunday, February 21, 2016

Maimuţa



















Maimuţa

Cât de mult ştie maimuţa să fie om,
dar nu pentru tumbe şi bătutul din palme
în circul străinilor.
Ci atunci când graţios se retrage
în sălbatica-i grijă de sine.
Ca-n rugăciune mănâncă ce-i place,
îşi duce fructul la buze
şi-i toată în el,
fără scuze,
că mai ‘nainte fost-a în lume la fel.
Nu se tocmeşte când vinde lumina
şi ochii aţintiţi,
ia calea-n mizerie cu mâna,
se afundă până la puricii de sânge mânjiţi.

Menajeria-i şi ea un spectacol,
pentru cei ce plătesc mai mult,
cu capul,
nebuni să se vadă
cum sunt.
Însă vederea lor nu este lină,
cu zbucium coboară din boltă,
din stal.
Umanu-l alungă în ochi de-animal,
când ţinteşte-n adânc să se-ascundă,
deşi rana-i deschisă,
roşie-i vestită,
până la zborul negru de corb.