Friday, February 12, 2016

Orbul
















Orbul


Orbul pe orb călăuzind
simte căldura altădată pierdută,
când solitar cădea în gropi bâjbâind.
Răsturnarea i-o face tumbă perfectă,
se aplaudă.

Mai puţin pentru măiestria
de a pune leii să treacă prin foc
şi mieii trist să zburde pe loc,
cât pentru palmele sale,
care răsună.
Întăritu-s-au
tot strângând braţul moale,
îndrumat fermecat spre minciună.

Când căldura nu piere în sudori de ruşine,
călăuza se-aprinde, arde,
torţă în zarea oamenilor,
stingerea ei abia de se vede.

Sfielnic, orbi ultimi în cor
pâlpâie-n candelă.
În întuneric petrec,
căci miopi,
nu-şi văd orbii cum se-mpiedică-n gropi,
chiar dacă, oglindiţi onctuos,
Fără miracol,
Se zăresc luminând de prisos.