Monday, February 22, 2016

Praful


























Praful

Cu timpul,
pulberea cenuşie învăluie casa de piatră,
îi ascunde temelia,
cruţând prezentul
de tăietura ruinelor rămase
prin pământurile mişcătoare ale trecutului.

La poarta ei nu se mai bate
cu teama de a nu găsi jilţul de aur.
Şi chiar dacă păşeşte prin ea câte un faur,
n-o zguduie,
căci are braţele moi.
Idolii meşteşugiţi îi lâncezesc doar în cap,
mai lucrează la ei numai oamenii noi.

Caută însă perna moale,
să-şi odihnească pe ea capul greu.
Dacă prăbuşit,
scoate un nor de praf,
n-are temeri că va aduce furtună
sau că-l va lăsa la urmă acoperit,
câtă vreme, în serile întunecate,
praful dansează în lumina lămpii,
încă nestinse,
de pe scrinul de-aproape.