Saturday, February 6, 2016

Satirul

















Satirul


În mărturisire, ologul
aripi nu primeşte-n picioare,
ci rosteşte prologul
umbletului pe cârje uşoare,
zburdând prin cuvinte.


Câţi sunt numai de iubire bolnavi,
confesiv prin pribegiile sfinte,
caută, în vorbe firavi,
altare unde, cu mult înainte,
sângele vorbea către zeu.


Însă, la pândă mereu,
faunii râd că-s şi ei jumătate,
că rana  săpată de drum
le e jertfă, dar încă răzbate
duhoarea uşoară de ţap.


Glasul le este ridicol cânt de satir.
Căci anevoie la cap,
lesne vorbele-s mai grele în trup,
în nimfe cad unse cu mir,
bucurie că zeul e mut.