Tuesday, March 29, 2016

Atingere



























Atingere


Pe tâmplele drepte din preajmă,
ochii şi urechile
agaţă portrete şi vorbe.

Drepte în prezentul gândului,
neclintite aşteaptă
aşternerea sub praf cenuşiu,
cum se cade,
căci înţeleptul în umbra porticului
îşi fereşte chipul
de razele crude sub care,
veşminte pestriţe
 îşi deşiră destinele-n piaţă.

Numai prin atingere,
bâjbâim ca profeţii orbi şi tăcuţi
viitorul.

În amintirea prietenului mort,
strângerea mâinii lui moi
ne spune că ştiurăm mereu
că-i firesc să dispară,
chiar dacă nefiresc a plecat
în tablouri cu fiare mânjite de sânge.
Iar mama când pruncul îşi strânge
la sânul uşor de-apăsat
simte că ţine silnic la ea
pe cel ce tot creşte,
sorbind depărtarea.

Buzele clatină chipul văzut şi-auzit,
până atunci îndreptând căi ocolite
de-ndrăgostit,
îl cufundă în ce va urma,
când dorinţă,
când iubire ce refuză urmarea,
sărutând fără cuvinte
eternitatea de alţii citită
în tomuri grele,
strânse-n coperţi din piei moarte.

Şi-i este greu profetesei bătrâne
să-şi treacă adevărul în piept,
când în desuuri ţesute
de croitori cu mulţi ochi
îşi ridică sânii căzuţi
spre-a rămâne la ea
şi de la ea în pământ.
Iar prorocul cărunt
 închide o pleoapă
peste faţa ce i se scurge în barbă
şi-n ea născoceşte
vorbe mai tari,
tinere adevăruri străine.

Adesea sunt stânci mincinoase
trecute uşor, cu nepăsare,
de corăbii duse departe
în jocul suflării strâmbe, turbate,
de vânt,
umflând pânzele albe
din vălurita piele blândă,
bătrână.