Thursday, March 17, 2016

Dreptatea





















Dreptatea


Cu paşi egali de bivol,
dreptatea nesimţitor răzbate
prin gâlceava limbilor înţelepte.
Striveşte tânguirea fără măsură
că-i peste tot nedreptate,
venind din piepturi gingaşe
roase de boală,
de la mamele ce poartă în braţe
prunci muribunzi, vinovaţi
că gustat-au din viaţă.

Mulţi, străpunşi de coarnele lui,
i-au văzut spata neagră
ca pământul despicat pentru ei de copită,
dar cu ochi de zeiţă,
Europa iubea bivolul alb,
dumnezeul puternic din vârful de munte.
Căci de sus dreptatea grăieşte
cu vocile stinse
ale duhurilor albite de vreme,
spălate în lună de culorile-aprinse,
cum bătrânii din Atena tăcută
i-au pus lui Socrate în mâini
un potir de cucută.

Este nevoie de iubirea femeii divine,
ce-a luat asupra-i povara ruşinii
de-a vinde un spirit înalt
pentru carnea virilă,
ca să calci pe urma dreptăţii.
Îngenunchindu-te în dragoste rece,
mortul cel drept aşteaptă să-l plimbi
pe răsucitele tale cărări.
S-a ridicat dintre părinţi împietriţi,
de nu este chemată sora mai mare,
cununată cu aspra virtute.
Din mugetele lor vuind a cutremur,
afli că ştiu mai mult decât tine,
iar când te mâni mai departe,
libertatea de-a fi
ţi se-afundă-n ruşine.