Saturday, March 5, 2016

Ferestrele
























Ferestrele


Băiatul nu pierduse viaţa uşoară,
când din palatul său dărâmat,
ciumata din prag
i-a tras părintele-afară
şi s-a întins neagră-n pereţi.

Căci între ei mai soseau
frivolii oaspeţi din visele rele,
plimbând spaima
pe câte-un dulap
cu capetele lor retezate.

Şi moi se scurgeau
în lacrimile lui de pe pernă,
cum plânge orice copil.
Minţeau că noaptea-i eternă,
de râs le era jocul umil.

Dar, blestemate ferestre deschise prea larg
i-au strecurat greu în oase
veninul norului alb,
plutind uşor,
neîncăput de oameni şi case,
fără întoarcere.

Pribeag, după leac s-a pierdut,
tot povestind prin târguri străine
că are acasă un tron aurit
şi crezut-a o clipă.
Măcar că inima sa în steaua stingheră,
neştiută pe cerul tot negru,
palpită.