Sunday, March 20, 2016

Fiicele Ierusalimului


























Fiicele Ierusalimului


Înfricoşat de prigoana de-a crede.
cu gelozie ucenicul din urmă
vede femeile,
fiicele pierdute ale Ierusalimului,
iubindu-i Domnul până la cruce.

Neruşinarea curtezanei să le fi dat îndrăzneala?
Dar el nu e bărbat,
căci barba lui unduită mai mult decât ea
subţiază rotunjimile tuturor femeilor
în fire de aur,
curgând ca mătasea
din vorbele sale ce taie o lume.

Mai curând este tăria femeii sfioase
fără strigăt căznită
de fierbinţii aburi ai vieţii,
ce ies din oale adânci de mâncare,
din copiii ce muşcă din ea viitorul.
Şi le ţine pe toate-n tăcere,
veghează în pace
singurătatea ostenită a omului ei.

Căci singur e fiul omului în calvar,
respiraţia chinului său
săvârşeşte vorbele toate.
Măcar că-i umblat de piciorul fugar,
străjuit de nimic,
Dumnezeu este muntele ce primeşte în sine
numai tăcerea de piatră,
strivind limbut ucenic,
clevetirea de slugă deşteaptă.