Thursday, March 3, 2016

Înflorire























Înflorire


În lumina limpede a primăverii,
se-aude oraşul vorbind despre oameni,
plimbându-i în locuri.

Ramura înflorită îi scoate din adâncul odăii,
unde se lăsaseră scrişi
de haina ţesută
din lâna ce-ascunde oaia pierdută.

Dar, pe străzi prea înguste,
floarea-i uşor scuturată
de viforul vorbelor,
care veşnic ridică valuri de piatră
să ferece solemn
jilţuri de lemn,
roase încet,
de viermi născuţi din pământ.
Orbi, nu văd străluciri,
n-au lacrimi să plângă,
când cad împăraţii.

Mai uşor poate-nflorirea s-ajungă
prin cimitire,
să i se scurgă roz în petale
văduvei ce-n suspin încovoaie
blânda durere a uitării.

Căci morţii atârnă numai de-un nume,
plutesc în parfumul care nu lasă urme.
Odihnită-i şi goarna-nvierii,
ca ei tace,
în narcisele albe.