Saturday, March 19, 2016

Nocturna damnării


























Nocturna damnării


Când ziua abia de-a ascuns
sub nori cenuşii, în silnica trudă,
că-i ca oricare alta,
încă mai greu poate noaptea
să oprească profetul să nu se audă
cum strigă pustiul.

Îndestulat,
leneş pântecele încearcă
să-i topească blestemul,
cu a sa durere uşoară
să răzvrătească osânditul la somn,
fără vise.

Încă treaz,
clanţa de fier a uşii închise
îi cântă pe note înalte
corul damnării,
murmurat pân-atunci
de golul tăcerii.

Amară durerea
că nu l-a auzit peste zi,
că de-o viaţă
ţinut-a profetul de vorbă
sporovăind înţelept despre timp,
cu ochii-aţintiţi la steaua lucind
peste mări de-ntuneric.