Monday, March 21, 2016

Nocturna marmurei





















Nocturna marmurei


Noaptea îngheaţă în nemişcare
suferinţa despletită
în gesturi largi de soprană.

Îndeajuns e braţul întins către cer
şi întunericul fără sfârşit
îl prinde în marmură neagră.

Îl şlefuieşte ca obelisc al singurătăţii
de pe care se şterg
inscripţiile vorbelor zburând către alţii.

Singuri ochii iscoditori ai tălmacilor
i se plimbă pe luciu,
se pierd în hăul dinaintea primilor zori.

Şi-i primeşte închipuind hieroglife
despre iubite şi morţi,
poveşti din casele demult locuite.