Friday, March 11, 2016

Ploaie de primăvară



























Ploaie de primăvară


În primăvara rece,
Ploaia împinge binele în cămine,
Mântuind îmbrăţişări nelegiuite
Şi capete bete aiurind ameţite.

Sobru, omul de-afară,
Umblă-nmuiat în căldura cămăşii,
În inima sa,
Sub acoperământ,
Fruntea lui ţine linia dreptăţii.

Dar dacă binele nu se-ntoarce
Şi-afară nu e nimic?

Căci în rotocoale,
Stropii de ploaie,
Căzuţi peste oameni şi lacuri,
Închipuie globuri,
În cristalul lor îngheţând câte-un suflet.
Cum odată apa sfântă,
Prelinsă copilei bolnave pe frunte,
O trecea în cer nevăzut,
Lăsând-o pătrunsă
De jilav pământ până la os.

De-abia de se zăreşte deasupra-i,
Sub norii întunecaţi,
Copacul cu flori pictate în roz,
Firave,
O acoperă trist în frumos.