Monday, March 14, 2016

Vântul





















Vântul


Bătăile vântului în oblonul ferestrei
Aduc în prag vuietele rafalelor sale crescânde.
De ele se-agaţă zornăind lucruri mărunte
Şi lătratul de departe al unui câine,
De sub stelele de nori tulburate.

Cât de puţin adevăr mai rămâne
În răsuflarea ce nu urmează nimic
Şi-şi şopteşte domol un cântec de leagăn,
Să se-afunde în somn, vechi şiretlic
De-a ţine stafiile rele închise în vis.

Treziţi, ochii stau scobiţi ca în piatră
Spre ce e-nainte,
Cu grija ca bătaia din gene să nu aducă furtuna,
Frângând crengile ce se zbat în ţarini străine
Să păstreze floarea în ele, minciuna.