Wednesday, March 16, 2016

Zgomotul oraşului





















Zgomotul oraşului


Zgomotul oraşului,
freamătul oamenilor care se duc undeva,
refuză trecerea,
se aşază în liniile chipurilor.
Nu li se poate sta faţă-n faţă,
prins este fiecare în cununia silită,
sălaş pentru suflet să-şi afle
prin unghiuri drepte de casă,
în cămara boltită.

Numai iubind,
huruitul cetăţii dispare-n surdină,
în cântec de flaut,
cum Elena lăsat-a Troia-n ruină.
Căci în ochii văzuţi
se pierd toţi
iar pierderea-n ei, un cer mai albastru,
şterge cărările toate.

Altminteri, o altă iluzie,
singuraticul, martir torturat polifonic,
îşi ciopleşte calea în cruce,
să rămână pe ea oriunde se duce.
Aude în bătăi de ceasornic
larma din stradă,
tare, încât să nu vadă,
cum îl bântuie feţe.