Sunday, April 10, 2016

Amiaza duminicii





























Amiaza duminicii


Pleoapele leneş întinse
peste ochii care nu mai văd decât în calde unghere
ascund sub pătură moale întrebarea „ce-i de folos?”

Amiaza duminicii, trândăvia sfântă,
lasă păsările să-şi ţină măruntaiele pline de semne
sub puf.

Îngăduit le e doar să cânte neînţelesul folosului,
auzit ca un tremur brusc de o clipă
a crengii uşor legănate în bătaie de vânt.

Este mâna ce prinde pâinea,
limba care gustă vinul,
dinaintea cinei mâncate în cer.

Şi închid în momentul din carne
munca până la brâu în ţărână
din ceasurile lungite pe-ogoare şi-n vii.

Acolo, fiii lepădaţi ai luminii
îşi pândesc rotunjimile,
să-şi scrie gemând scurt de plăcere,
în adâncuri obscure şi umede,
numele stirpei,
dăinuirea ei de folos.