Saturday, April 16, 2016

Câmpul cu flori























 Câmpul cu flori


Pe acelaşi câmp cu flori
acum roşii, apoi pierdute în verde,
la urmă-n albastru,
s-a aflat demult,
de când număra petale
să ştie cine-l iubeşte,
iar ele erau purtate departe de vânt,
din nopţile în care tânăr
îşi citea printre rânduri
căderea în colţii fiarei
ascunse sub ierburi mari şi amare.

Mai târziu a ştiut că atunci
paşii săi cu o mie de ochi,
cu potcoave grele de-argint,
ţineau iarba culcată-n pământ
şi fiara coborâtă-n genunchi
rumega blând aşteptarea.
Mai târziu, tălpile sale
au fost înmuiate
de muşchiul jilav,
întins până la piept
şi-arătând peste flori îngheţate,
rece, steaua din nord.

Tâmplele sale albastre
îşi ascund acum rătăcirea prin cer
în turnuri de paie uscate,
de sus să privească-napoi
cum gânduri aspre
cerşesc topirea în imagini trecute,
în chipuri moarte cu răsuflare străină,
luată de pe buzele visătorului,
când, ca adormita jivină,
ghemuit strânge trecerea-n sine,
încet sângerând.