Thursday, April 7, 2016

Nevoia






















Nevoia


Chiar strâmbe, trotuarele tari,
vorbele, capetele,
nu sunt în nevoie.

Împiedicaţi, poticniţi,
paşii sunt mai mult pe pământ
decât călcâiele înaripate
ale îngerilor căii drepte,
fără urme în arhiva de străzi.

Iar vorbele şerpuite prin mii de capete
găsesc mereu adăpost,
chiar dacă un cuvânt răspicat
coboară de sus
şi retează spre însingurare un cap.

O şoaptă este acel „trebuie”
al mântuitorului,
când fierari înjurând îi toarnă piroanele răstignirii.
cu frunţile aplecate
peste metalul adus din munţii greoi.

Asurzitoare în bătăile lor,
ciocanele izbesc
cu zgomot de vorbe întinse-n ecou
urechile gingaşe de carne
întocmite pentru isonul cântării divine.

Şi se-ntorc către sine,
unde copilul încă-şi plânge
chemarea nevoii pe cărările prăbuşite
ale moliciunii corpului.
o murmură din inimă,
gâlgâind sângele negru.