Friday, April 22, 2016

Al treilea cuvânt de pe cruce
































Al treilea cuvânt de pe cruce


„Deci Iisus, vâzând pe mama sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei sale: Femeie, iată fiul tău!
Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.”


„Femeie, iată fiul tău!”
Ce credeai, tu, femeie, că-ţi stau dumnezeii la poartă,
că te-ajută s-o-nchizi,
să n-auzi cum scârţâie,
cum trosneşte în carnea iubită de strămoşii livizi
până la capăt,
mai mult decât pe mine şi crucea?
Măcar că pier ca ei toţi,
neînţelesul morţii mele
trece peste tot ce nu s-a ştiut,
cu o lungime adâncă de cruce,
peste turnurile unde sfârşit-au smintiţi înţelepţii.
Şi-ţi las mintea ferită de-o grea încercare,
te-ntorc în clipa de-atunci,
când durerea năştea mângâiere
în carnea pură, divină,
sclipirea de sus căzută peste noua făptură.
Şi iată, o mai poartă noul tău fiu,
cu veşmintele albe o va cuprinde-n cuvânt,
mi l-a luat să-l arunce în ceaţa,
unde seminţia-ncurcată
nu ştie cine pe cine mai naşte,
nici când încetează să moară.

„Iată mama ta!”
Credeai c-ai ajuns ucenic,
să plimbi alene prin nori,
deasupra capetelor plecate de oameni,
cuvinte deja prea înalte?
Limbi atârnate de cer sunt peste tot,
se deşiră în ele trupuri ocolite de cuie,
molatice, în chingi de mătase
strivindu-şi iubirea fără să iasă din veac.
Cum să fie mai tare pieptul îndrăgostit de cuvânt,
dacă nu-l caută cu grijă,
în mama ce-a povestit cândva dintre coapse
cum se naşte soarele şi cum un pământ?
Căci mulţi fug  să fie bărbaţi,
din cămine pline de mame şi fraţi,
dar au picioarele strâmbe,
sunt doar alergare.
Şi iată, picioarele lor îmi sunt pedepsite-n piroane,
din ele picură sângele,
ce va-nroşi mai întâi surzii gălăgioşi din oraş,
apoi obrajii celor ce şedeau ca şi tine,
vorbind, pe trepte înalte,
în templul care numai căzut piatră cu piatră
pune-n cădelniţa umilă de carne scânteia de sus,
ce-mprăştie în nori grei de fum mirosul de moarte.