Saturday, April 23, 2016

Revedere






















Revedere


Se încolăcesc în spirala cochiliei împietrite de melc
chipurile pe care le credem trecute.

Este credinţa că singuri înviem pe câmpii
unde nu-s judecăţi,
iar oglinzi fumurii ascund ce am fost.

Noi judecăm
şi-amintiri răsucite în minte
docile slujesc,
ne scutesc să-nvăţăm iară şi iară
cum să mâncăm, să gândim, să iubim,
chiar dacă ne scapă noul de-afară
şi-n fuga-i prea iute,
îi umplem cu noi urma lăsată.

Doar revederea sfărâmă pereţii de os,
cu gura şi ochii de carne,
viu, portretul drag atârnat
prin te miri ce galerie plină de praf
îşi adună oasele înţepenite în ţeastă
şi-ntinde cu sine
groparul aplecat cu ochii în beznă,
al vieţii pierdute.