Monday, May 30, 2016

Abia atinsă


























Abia atinsă


Abia atinsă cu vârful degetelor blânde,
când, copil, voiai să ştii ce este departe,
bestia se trezeşte din adormire
şi te priveşte cu o mie de ochi.

Stă la pândă în tufa de trandafiri,
cu ghearele încă tocite şi colţi în speranţă,
se strecoară în inimă, greu apasă,
înfundând paşii ce-ar zbura în cântări.

Împrumută perechiile sale de ochi,
fără folos cât nu răzbat până la pradă,
pentru ca desperechierile s-alunece lin,
să apună-n cearcăne selenare de trudă.

Se-ngroaşă în răbufnire obscenă de tubă
tânguirea argintie a flautului,
suspinul târziu al celui căruia fuga-i străină,
la fel rămânerea-n teamă,
sub strânsoarea mai tare a fiarei.