Monday, May 9, 2016

Bolta



















Bolta


Întinderea de început sub bolta zilei,
soarele deja acolo în vârf
îşi leagănă lumina
pe umezii ochi ai pruncului.

Slabi, prind numai chipuri de-aproape,
opace, lumina li se-ascunde,
iar braţele copilului le strâng,
le-adună cât să locuiască o lume.

Lacrimile lui, calde încă,
umplu văile întunecate,
promisiuni de sus răsturnate,
sumbrele adâncituri de pe faţa bătrânului.

Târziu se arată pilaştrii boltei,
când seara, pe creştetul rotund,
se sting stelele la amiază vânate
pe la colţurile tâmplei, de sub orbite cernite.

Iar noaptea, cupola împrăştie lumina în aştri,
golul ei primeşte
străbaterea lină a geamătului,
până sus o urcă durerea.