Monday, May 23, 2016

Discobol
























Discobol


Clipa-şi primeşte măsura
de la rotunjimea fără sfârşit a soarelui.

Ca un ghem o purtăm în venele şi fibrele cărnii,
străbătute în cercuri de sânge.

Şi stăm lipiţi în ea,
veşnic împietrit-a discobolul în discul său.

Numai globii ochilor lui o înfruntă,
scrutând orb s-o renască undeva mai departe.

Nu-i îndura strălucirea,
puzderia de naşteri la fel presărate pe drum.

Ochii lui se-aplecau să-mpletească destinul,
să primească cununa laurilor,
ce trecut-au negrul pământ în miresme.

Dar îndrăzneala ţintirii sfârşitului,
clipa ne-o pedepseşte în povara aşezată pe umeri.

Ne apleacă până-i zărim ploaia de aur,
de care fugirăm închişi în măsurile noastre.