Wednesday, May 4, 2016

Rândunica





















Rândunica


Apele verzi ale râului,
molcom acelaşi şi altfel,
vor fi preţuind zborul prăbuşit al rândunicii,
cum taie cu aripi negre înaltul,
iar pântecele-i alb o ninge prin locuri.

Căci spintecă cerul cenuşiu al dimineţii,
când norii neîngrădiţi şterg crestele munţilor
şi lasă copacii şi oamenii de la poale
să-şi împrejmuiască locuirea de jos,
întărind-o în neînţelesuri.

Atunci, veşnicia curgerii
ar fi strânsă-n păduri şi ograde,
să hrănească ramuri şi câmpuri,
ce ştiu doar să rămână,
împietrind până şi moartea-n coşciuge.

Pasărea, zbuciumul penelor îndoite,
le mai ţine capetele pe sus,
se aşază pe crengile înalte
şi le-nvaţă că mătură cerul,
că-s purtate de luna risipită veşnic în râu.