Thursday, June 30, 2016

Lungimea de zile

















Lungimea de zile


Înăbuşitoare poveştile din gurile bătrânelor,
din fălcile lor atârnate,
amuţind cu miros greu de mâncare
timide întrebări „pentru ce?”.

Răsuflare ce-ar vrea să se legene-n voie,
să se-oprească până-n voia divină,
e-ncetinită de cuvinte din piatră,
împietrirea de sus, a tuturor, încât să fie aşa.

Adevărul domol, boiereşte, ocupă divane,
se-ntinde în trupuri bătrâne ce iubesc nemişcarea,
încheiat-au demult o grămadă de nunţi,
rămas-a numai râsul îngrămădirii de pofte şi zile.

Cât de tânăr necopt este visul întru mult şi puţin,
se-ncurcă precum un copil printre rochii,
căci urmează în lungime de zile preotesele mari,
drapate-n veşmintele largi,
furate de la sfinţi fără glas,
ce rămân scofâlciţi prin biserici.




Wednesday, June 29, 2016

Fructul

















Fructul


Înfricoşătoare coborârea-n cămară,
atingerea borcanelor ninse de praf pe ascuns,
până să fie găsit
cel în care vara ferecat-ai fructul tău,
sortit să ridice poduri de gheaţă,
alunecări peste treceri.

Şi mai curând dibuirea-i a ta,
teama toată,
nicidecum rodul acela uitat şi de tine
în nopţile în care pândeai,
lângă casa străină,
femeia de după perdele, încă încinsă la soare,
şi-i furai de la poartă caii uşori, fără potcoave,
cu aripi îndreptate spre cer.

Nu te hrăneşti din fructul găsit în sfârşit,
măcar că se cuminecă din el,
pios, putrezirea-ţi,
mai sunt însă mulţi de sevit,
de-mbiat cu dulceaţa care nu mai e-a ta,
decât când le-o ştergi de la guri, de prin colţuri.





Tuesday, June 28, 2016

Profetul



















Profetul


Când ochiul profetului vede
ce are să vină
mai clar decât tot ce este deja,
pe cuprinsul vederii îi păşeşte-n lumină
călăreţul sfârşitului,
rotindu-i în inimă sabia de foc.

Palidă, atunci, numărătoarea de zile senine,
buna potrivire a vânturilor, între ele,
cu feţele uşor răvăşite,
aplecate să-ntoarcă de azi
ceasul de mâine.

Numai o clipă greşesc,
pierită, o iau uşor pe umeri urmaşii,
îi ridică, semn că nedumeririle trec
mai rapid decât vieţi,
mai nesigur decât mersul pendulei.

Fără strălucire, roata maşinăriei de fier
toacă prevestiri totdeauna de ieri,
alungă profetul în semn de-ntrebare.
Înapoia ochiului său se cască o grotă,
neştiut să se scurgă sângele negru al lumii.





Sunday, June 26, 2016

Calendarul



















Calendarul


În patria unde calendarele au fost lepădate,
din oboseala de-a le feri de stăruinţa muştei,
care zăreşte mereu printre zile destul putregai,
cei trecuţi nu mai pleacă sub braţe-atârnate
cu file din an.

Despre ei doar se-ntreabă ce au rostit la plecare
şi se răspunde cu tot ce au tăcut despre noi,
cum îngăduiră să ne cioplim chipuri din zi,
smerite puţin când privesc înapoi la amurg,
către mândre stafii.

Dar ce-i întuneric în ele stă la mijloc în luptă,
dispare înaintea coifului lucind din argint,
ce-ar vrea să înfrângă sub singurătăţi de metal
vrăjmaşa-ncleştare printre cei care, trăind şi murind,
moale aştern sub pavăză lumea.

Şi totuşi, graţie lor, nu i se mai aud picurii grei,
sângele roşu ce-adună fier din comete,
scurgându-se în măsuri de veac şi popoare.
Văzută-i doar, sub umbra copacului,
de unde fuge copilul în braţe cu poame.




Saturday, June 25, 2016

Seară de vară



















Seară de vară


Se opresc în cerul de vară,
înăbuşite se sting,
bătăile clopotului de la slujba de seară.

Nu cheamă pe nimeni, nu este ceasul lor,
nemişcat, nimicul alungă orele,
sleite rămân la începutul căilor ascunse.

Se zbat în ochiul ce nu le găseşte,
până ce se lasă şi ele
în cufundarea moale a cărnii.

Prăbuşirea stârneşte domol roiuri de fluturi,
împart în mozaicuri,
pe aripi mărunte, lumina apusului.

O-nghite uşor, de sub rochii-nflorate,
spărtura neagră a trupului,
aprinderea trădată-n sudoare.

Din creştetul nevăzut al colinei,
pruncul nenăscut numără îndrăgostiţii,
toţi răcoriţi nebuneşte cu apa botezului vieţii.




Wednesday, June 22, 2016

Nocturna neodihnei


























Nocturna neodihnei


Atâtea capete greoaie de somn pregătesc aşternutul iluziei,
închipuirea că noaptea se-nveleşte şi ea în odihnă.

Dar rămâne muncită de zile, curând muşcată de zori,
îşi adună oştiri de lucruri cuprinse de umbră,
tace golită de om.

A vândut pe nimic strălucirea soarelui,
trecerea ei, o biată joacă-ntre flori,
pentru luciri argintii de pe trupul şarpelui negru.

Şi se strecoară mereu până la pomul sădit pentru oameni,
încolăceşte rodul binelui,
rece, chiar în sudori de dorinţă, i se preumblă femeii pe sâni.

Pătimaş îi vor sorbi copiii întunericului,
până să dispară printre rădăcinile ce scormonesc pământul,
acolo de unde-au venit.

De-ar ţine la ei, ori s-o poarte în stele,
rotunjimea lor albă, de lapte,
vălul blând al întristării, trecut atât de puţin prin lumină.








Tuesday, June 21, 2016

Multe apusuri























Multe apusuri

Multe apusuri,
de prea multe ori, până la mistuire,
şi-au aşezat lumina roşiatică,
abia răzbind înserarea,
peste capetele ce-şi sting fierbinţeala-n suflare,
peste stâncile înălţate mai presus de pământ.

Sângeria binecuvântare
nu deschide în trup rana de moarte,
ci-i dăruieşte întru sfârşit lămurire.
Înţeleaptă, dar, inima,
care va şti apoi să bată clopotul vesperei,
să le-adune cu glas adânc pe toate ale sale,
 care plutesc la-ntâmplare pe apa uitării.

Sfinte fi-vor şi mâinile
în stare să tragă din ceaţă,
în glob auriu, palide răsărituri,
s-adăpostească cu grija palmelor albe, de scrum,
vlăstarele crude,
căci poartă în ele risipirea semănătorului,
ce-mbrăţişa vinovat razele lunii.






Sunday, June 19, 2016

Lumina umblând


























Lumina umblând


Nu-s încrustaţi de scrisul muzicii
pereţii albi, drepţi,
pe care sunetele ei
îi urcă-n spirală,
până la bolta de unde coboară
în mâinile însingurate de trup
ale creatorului răpus un timp de lumină.

Stinghere, culorile se retrag
pe veşmintele zdrenţuite de gală,
prin cutele lor rotunjite,
purtate de-un spectator îndărătnic
la auzul singurătăţii,
numai urechi şi suflet
la vorbele sărbătorii neacoperite de cântec.

Scântâietoare este lumina umblând pe tacâmuri,
mişcată pe căi cuvenite până la gură
de mesenii ceilalţi,
ce-o ţin în argint,
sfâşiind cu zgomote tari, puternic în dinţi
hrana poftită de el,
în tăcere, pe-ascuns.







Saturday, June 18, 2016

Fără vindecare

























Fără vindecare


Fără vindecare, boala căpătată în copilărie,
răceala prinsă de picioarele desculţe în frig,
amorţeşte cu greu, soarbe acreala din vin,
numai pare că trece în valuri pe sus,
înşelătoare beţie.

Mai adânci sunt stigmatele,
mândria citirii de-aproape, cu ochii miopi,
în sângele demult uscat de un soare străin,
a semnelor alegerii
pentru lumea unde nu-i mântuire.

Din depărtare, chipurile frumoase ale vracilor
îşi împrăştie ceaţa încă senină,
îneacă privirea ce-ar dori să-i ţină sub febra-i,
care deja mistuit-a sălaşul dulcii odihne,
strecurate cu degete firave pe frunte.




Wednesday, June 15, 2016

Răul




























Răul


Dacă otrava ar locui cupa,
teama de rău ar sta la picioarele ei,
şi-ar murmura tânguirea
pe limba fiarei,
care, cu ochii umezi,
limpede priveşte destinul.

Dar veninul este răsturnat pe pământ,
risipit prin ochii străini,
îl întind în rânjete sprâncenele negre,
cu ele, învăţătorii falşi
răpun bietele calfe,
sosite în cetatea gata zidită.

Şi plângerea se pierde în larma din stradă,
îi soarbe cuvintele ei,
abia de găseşte
crengile aplecate ale salciei,
implorarea peste lacul tăcut,
oglindirea în el laolaltă cu cerul.

Căci înfricoşată, inima fuge în trup,
se-nghesuie cu glas de bufnet
în adâncul unui ochi
al laţului împletit de alţii,
cu groază dorind lămurirea
de la demoni dănţuind la răspântii.






Monday, June 13, 2016

Locuire






















Locuire


Cât batjocoresc locuirea
morţii aşezaţi în cavouri,
căci între ziduri mai înalte ca ei
doar se-adulmecă omul,
putrezirea,
alungată-n pioase-amintiri,
purtată în floarea de crin.

În singurătăţi ruşinoase-n miasme,
vii, se-adăposteau
numai să-şi deşarte pântece grele,
pline de poftele stinse
şi-şi retrăgeau goliciunea
în hâda obscenitate
a trupului decăzut din iubire.

Cu măsura luată din lăţimea pământului,
pe cine împrejmuiesc casele?
N-au ele ferestre deschise prea larg
spre alte ferestre
şi uită la porţi singuratici străjeri,
ce jurau să simtă, să guste-n iubiri
valsul strecurat în bucate la primul festin?

Dară piatra de temelie capătă preţ
când se rostogeleşte printre paşii de dans,
ori trist e umblată fără ţintă pe străzi
de călătorul ce-şi măsoară trecerea
în ritmul litaniei, aceeaşi,
ce se-aude din chilia pustiită de mir,
săpată în munte, spre cer.







Saturday, June 11, 2016

Golul rostirii



















 Golul rostirii


Cât de mult ar râvni ieşitul din minţi,
alungat numai să urle pe străzi,
în parada sa de vorbe aruncate în ochi,
să poată scăpa atârnat în bătrâne portrete,
scurse măsurat în obscure uleiuri.

Căci ele tac cu tărie de zid
şi totuşi opresc în singurătatea lor
drumul urmaşilor, ordonat preţios în cuvânt,
puţin încurcat de-un lunatic chinuit de nimic,
când îşi ia prigonitorul râzând ucenic.

Numai el îi ascultă tirada dementă,
lămureşte-n batjocură golul rostirii
unii către ceilalţi, sub ceilalţi,
mai jos de balconul părăsit de strămoşi,
lăsând să chiuie demoni în pustiul odăii.

Sau cât de gravă e fuga copilului,
ce-şi leapădă-n iarbă limba de curând învăţată,
cu răsuflarea grăbită s-ajungă la duhul străvechi,
de dinainte de lume, şi vântul îi vâjâie acum în urechi
feţele, care strâmbe, îi povestesc despre-odată.




Friday, June 10, 2016

Când paşii erau tot pe jumate

























Când paşii erau tot pe jumate


Când paşii erau tot pe jumate,
pe vârfuri în cer, pe călcâie-n pământ,
le ştergea
rochia plutitoare de vals strâmbătatea,
numărul lor,
nesocotita moarte din fracţie.

Căci cobora peste treptele strâmte,
urca, lumina,
mai presus de un trup de femeie,
fugea,
ameţit de ocol, chipul de lup,
cu ochii pândind din pielea întinsă.

Din desişuri umbroase,
zărea că-i frumoasă,
o-nchipuia în alb porţelan,
un punct scăpat printre membrele patru,
rămas netrecut
de ţărâna din jur.

Şi-o aminteşte în cercurile sale,
pierite sub coroana grea de castan,
ramuri tinere,
nepăsător îndoite spre cer,
aprind candelabrul din seara de vară,
în flăcări albe de flori.









Wednesday, June 8, 2016

Copacii doborâţi de furtună
























Copacii doborâţi de furtună


Copacii doborâţi de furtună
zac pe pământ,
mustind de umezeala bolnavă, lascivă,
poftită de gângănii mai puternice-n umblet,
ce-i pătrund şi croiesc în ei adăpost.

Când aburii ploii încă se-nalţă
peste noroaie lipite de paşi,
căzutele trunchiuri sunt loc de popas,
le mângâie călătorul ce nu-şi ştie drumul,
aşteaptă în tihnă lumina crudă ascunsă de nori.

Abia după ce împlineşte pe sub înălţimile verzi
ocoluri în joacă înşirate în număr,
în cale-i apar frânturile brune de lemn,
guri descărnate muşcând nepăsătoare ţărâna,
sub catifeaua tristă a blândelor fire de muşchi.







Tuesday, June 7, 2016

Omul durerii


























 Omul durerii


În aşchii şi-n praful care iese din daltă,
se spulberă statuia omului durerii,
cioplită altădată de el,
spre-a măsura cu braţele-ntinse, de pe loc,
mai marea întindere, fără margini şi zei.

În fărâme, gândurile-i zboară cu pulsaţii răzleţe,
dureri urcând ca liliecii,
sus, în pământuri scobite,
şi-acolo, cu capul în jos,
răsună-n hohot de râs batjocura cărnii.

Căci ştie că-n ea tremură tot,
se bâlbâie cântecul trist de adio,
limba şi pielea se zbârcesc în ocări,
iar unghiile lipsite de sânge
zadarnic şi-n ciudă scrijelesc depărtări.

Alungat într-un colţ,
atârnă pe zidul de la apus
icoana chipului palid,
numele-i şters, necunoscutul martir
îngheaţă pe buze poveştile lumii.






Puritate




















Puritate

Miasme grele de corpuri,
căderi fără răsunet pe gânduri,
în ele se-ncurcă mâinile,
muncite de râvna lustruirii
cupei de cristal.

Uşor dispare în aburii goanei,
dorul atingerii buzelor ei,
a limpezimii reci,
prin care ochiul se vede o clipă
trecând în sclipiri.

O găsim mai uşor cu paşi lenţi de dans,
aşteaptă vin auriu în sala de bal,
unde-ntr-un vis de iubire,
fecioara jură pieirea,
alb, aşternutul răscolit de sângele roz.

Aurie, dar, blândeţea pierderii,
rătăcirea blândă pe munte.
Amorţirea tâmplei fierbinţi
pluteşte în cupă,
o beau norii izvorâţi din pământ.