Saturday, June 11, 2016

Golul rostirii



















 Golul rostirii


Cât de mult ar râvni ieşitul din minţi,
alungat numai să urle pe străzi,
în parada sa de vorbe aruncate în ochi,
să poată scăpa atârnat în bătrâne portrete,
scurse măsurat în obscure uleiuri.

Căci ele tac cu tărie de zid
şi totuşi opresc în singurătatea lor
drumul urmaşilor, ordonat preţios în cuvânt,
puţin încurcat de-un lunatic chinuit de nimic,
când îşi ia prigonitorul râzând ucenic.

Numai el îi ascultă tirada dementă,
lămureşte-n batjocură golul rostirii
unii către ceilalţi, sub ceilalţi,
mai jos de balconul părăsit de strămoşi,
lăsând să chiuie demoni în pustiul odăii.

Sau cât de gravă e fuga copilului,
ce-şi leapădă-n iarbă limba de curând învăţată,
cu răsuflarea grăbită s-ajungă la duhul străvechi,
de dinainte de lume, şi vântul îi vâjâie acum în urechi
feţele, care strâmbe, îi povestesc despre-odată.