Thursday, June 2, 2016

Semnele trecutului


























Semnele trecutului


Se desprind aurii,
ca din marmură neagră,
chipurile, semnele trecutului.

Trimit unele către altele
şi toate-mpreună
către obârşia lor împietrită în beznă.

Cât adevăr la despărţire,
când ochii iubitei absorbeau întunericul
şi nimicul din jur.

Cât de multe spunea flacăra galbenă
la căpătâiul mortului drag,
lăsând în umbră bolţile,
unde fusese purtat de cei vii.

Mai jos, ferit de lumină,
se află sălaşul jivinei,
acolo-şi adoarme foste zile de pradă, de fugă.

Nu. Să nu o trezim.
Mai are de-nnodat vise aurite,
să-şi răsufle căldura în aşternut.

Mai curând se cuvine să călcăm în şoaptă
peste vorbele multe şi triste,
prin care năluci învechite o afundă-n fântână,
în apele reci.