Tuesday, June 7, 2016

Omul durerii


























 Omul durerii


În aşchii şi-n praful care iese din daltă,
se spulberă statuia omului durerii,
cioplită altădată de el,
spre-a măsura cu braţele-ntinse, de pe loc,
mai marea întindere, fără margini şi zei.

În fărâme, gândurile-i zboară cu pulsaţii răzleţe,
dureri urcând ca liliecii,
sus, în pământuri scobite,
şi-acolo, cu capul în jos,
răsună-n hohot de râs batjocura cărnii.

Căci ştie că-n ea tremură tot,
se bâlbâie cântecul trist de adio,
limba şi pielea se zbârcesc în ocări,
iar unghiile lipsite de sânge
zadarnic şi-n ciudă scrijelesc depărtări.

Alungat într-un colţ,
atârnă pe zidul de la apus
icoana chipului palid,
numele-i şters, necunoscutul martir
îngheaţă pe buze poveştile lumii.