Monday, July 4, 2016

Amintirea prieteniei
























Amintirea prieteniei


Amintirea prieteniei răsare în lumină galbenă,
aprinsă multă vreme
după apus.

Strălucire îi dau dimprejur
doar rotocoale de fum,
chiar de-i spunem deseori timpului
să nu mai fumeze,
să nu ne-ameţească mereu
cu uitare.

Nu, nicidecum nu-i o imagine-n minte,
acolo stau tăcute prin săli şi saloane
numai busturi de piatră,
fraţii nu zăbovesc până noaptea de vorbă,
nu se privesc, nu beau vodcă.

Şi sorbeau prin ea depărtări,
Steaua sobră a Nordului,
care nu avea loc să se-nghesuie-n izbă,
nici crivăţul şuierând jalea babelor,
ce prevestesc sfârşit în cometă.

Dragostea nu tremura ca la nuntă în trupuri,
dar creştea încet ca aluatul,
se-ntocmea,
încălzită de răsuflarea sufletului,
pâinea neîmpărtăşită a vieţii-mpreună,
păstrată apoi în singurătăţi pe altare.

I se-nchină târziu unul sau altul,
dărâmat în genunchi de neputinţa s-o guste,
de vina despărţirii în cuvinte prea clare,
coloanele drepte care sprijinit-au beţivii
să meargă în lume departe,
ori neînsoţiţi în mormânt.