Saturday, July 2, 2016

Nădejde


























Nădejde


Când bestia domolită,
învăţată să tresară
numai sub glasul biciului care taie şi cerul,
nu vrea să facă mai multul cerut din înalt,
râde cu râs omenesc
de strădania dresorului,
atârnată deasupra-i de firul de aţă.

De n-ar fi în jur o grămadă de ochi,
ci doar fiara scufundată în ea,
poate el s-ar lăsa înghiţit,
să dispară ca mai demult în carnea muşcată de viaţă,
ori ca dascăl muribund pe marginea cărţii ce nu spune nimic,
ar netezi calea fugii nebune
şcolarului îndărătnic la miasma de moarte.

Dar rămâne prins în tăioasa privire,
necruţătoarea trecere prin apa limpede, rece,
care învăluie-n aburi
boturile jivinelor sătule de grăsimea pămîntului,
le satură însetări necunoscute
cu nădejdea fără capăt că sfărâma-vor în colţi
apele de sus şi de jos.