Saturday, July 23, 2016

Necrolog



















Necrolog


Încă o dată privirea-nşela,
dar simţul vederii nicidecum nu era ruşinat
de raţiunea ţintind drept în judecăţile ei,
cum mustră adesea ochiul
ce-nchipuie albastrul în negru.

Căci abia mai târziu,
gândul viguros întru viaţă,
cules din sobrele scuze-nrămate în necrologuri,
mâna moleşeala amintirii ‘nainte,
ce-i zăcea fratelui prin încheieturi.
O prelingea peste formele ferme şi-aceleaşi
ale consolării-n uitare şi-n eu.

Până atunci, plutise peste lacul
ascuns de ceaţa blând alburie,
neatins încă în adâncimea sa rece,
chipul slăbit de boală al sorei,
înşelând tot ce ochiul ştia despre ea,
toată viaţa pe care o revărsase
până la-mpletirea din urmă de vieţi.

Va fi fost cu putinţă ca tăria cea veche
să-i fi venit din oasele ieşind acum din obraji,
din oasele deşirând-o singură până-n cenuşă?
Necuviincioasa-ntrebare, ticluită în minte,
o stinge şi-aprinde flacăra-n candelă,
cântarea înaltă şi joasă către zeul din stâncă,
al vieţii şi-al morţii.