Wednesday, July 6, 2016

Ospăţul zeilor




















Ospăţul zeilor


La ospăţul zeilor,
unde toţi muritorii culeg doar fărâme,
sătul să prindă o alta
este cel care apucă singură una
şi caută altele-n ea,
până presimte cu limba
hrana întreagă
şi-i topeşte chipul pe rând
în cuvânt.

Nu ştie de i-a dat înţeles pe de-a-ntregul,
nici dacă este chipul aievea,
căci zeul iubeşte ascunderea
şi hrana eternă stă ascunsă în el.

Dar toată, amăgire ori nu,
îşi sapă în carne sălaş,
îi umple cu duh un gol neştiut,
o face burduf de cimpoi,
care se dezumflă în cântec,
de jale în ceasuri de seară,
flămânda plângere pentru mâncarea de jos,
acum cu gustul amar,
iar dimineaţa în glas de cocoş,
vestirea unei lumi nevăzute.