Saturday, August 27, 2016

Înlănţuit


























Înlănţuit


Înlănţuit este şi omul legat dezlegării,
niciunul din inelele sale de fier
nu-i stă ca podoabă.

De netrecut, porţi şi ferestre deschise
trec în fier răcoarea umedă
din cimitire,
prin care ies suflete din corpuri topite,
să se piardă
în văzduhul mare-al uitării.

Şi totuşi, fugise mereu să primească lumina,
lăsase în urmă bătrâna
cu ochii veghind să-mpletească sub lampă
liniştea paşilor care măsoară odăi.




Tuesday, August 23, 2016

Se deschid urechile

























Se deschid urechile


I se deschid urechile
celui care trage uşa după sine,
iar sinele său nevăzut înlemneşte
în lemnul porţii,
şopteşte neauzit în clinchetul de metal
poruncit de zăvor.

Aude paşii singuraticului,
fuga de lume,
foşnetul hainei sale negre,
împărăteasca ascundere a cărnii
pentru dumnezeul deprins cu nimicul.

Dar urmarea-i ferecată
în casa cu puţine ferestre,
unde cerul apasă prin ziduri,
iar duhul e numai tuşit
din pieptul ce se-nalţă şi cade
peste inima roşie.

Nimic nu se prăbuşeşte-n tăcere,
zornăie cioburile idolilor,
zgomotul vorbei,
când sunt culese de mâna
coborând spre pământul mai tare
să refacă din ele nădejdea.






Saturday, August 20, 2016

Ameţeala




















Ameţeala


Dionis a-mbătat pe mulţi pe-ntuneric,
le-a trecut fără să ştie
soarele de peste vie în vene,
fără să-l vadă,
îl vărsară o vreme,
sprijiniţi de lucitorii pereţi,
în mizere pisoare.

Nu lumina,
ci amintirea roadelor negre de struguri,
i-a purtat încolo şi-ncoace,
peste femei care cu sânii rotunzi
promiteau că treceri şi căi frânte
adăpostesc în sutienul roz de mătase,
în inima deopotrivă rotundă.

Dar ameţeala cu-ndoită putere
îi lăsă cu capul întors,
mirosind flori brodate-n veşminte,
şi-ntorşi de la dogoarea pierindă
a strălucirii roşii coborând din apus,
nu voiesc să mai vadă
sfânta înclinare în umbră
a pomilor ce-au crescut lângă drum.




Wednesday, August 17, 2016

Iubiri trecute
























Iubiri trecute


Femei, iubiri trecute,
cernite de carne prin gânduri
ori rămase
ca un spin fără trup în dorinţă,
te înşală cu lumea.

S-au dus în pântecele ei,
străin şi al tău, gelozia dispare,
se aspreşte doar mângâierea blajină
a mamei ce-ţi aşterne cu mâna
uitarea petrecerii-n ea.

Şi-ai vrea ca de sus,
măcar braţele tale să cânte
deschise în bătăi de piroane
muzica suferinţei,
jertfa pentru lume pe cruce.

Dar ele-ţi atârnă, jos băltind de ruşine,
prin paturi acum de odihnă,
unde jucasei, pierdusei cu firea străină,
chip după chip,
mântuirea de tine.







Tuesday, August 16, 2016

Bucolică

















Bucolică


Întinderea pajiştii de peste munţi
poartă mai greu umbrele norilor
decât tălpile plate ale omului.

Căci el dispare uşor,
alunecă în rumegatul oilor,
sub albul murdar al lânii, haină străină.

Tăcerea de peste turmă
o sfâşie lătratul câinelui,
rostind în locu-i calea, capul plecat.

Liniştită-i încă şi vita încurcată în coarne,
pe care o alungă din drum,
şi-i râvnită stăpânirea laptelui alb, neatins.


Tuesday, August 9, 2016

Flămândul




Flămândul


Flămândul poartă în el adevăr,
formele neputrezite ale bucatelor
ce nu i-au atins buzele,
nu l-au pătruns
de iubire sătulă.

Golul este comoara sa îngropată,
în zadar măcinarea
celor fără pieire,
veşnicele fărâme
îl străbat fără trup.

Necuvenit i s-aşază prunci în pântece,
străini ca şi el, îi iubeşte,
desfătarea pentru un timp următor,
capetele mari, rotunde,
nepricepute ca lumea.





Monday, August 8, 2016

Ceasul de seară
























Ceasul de seară


Ucigaşul omoară la ceasul de seară,
când apune soarele său şi al lor,
cu toţii sprijinindu-se singuri în beznă,
unii pe aşternuturile moi ale patului,
alţii alunecă pe muchiile rotunjite
ale mobilelor din lemnul uscat,
ori îşi plimbă degetele pe cotoare de cărţi,
să dibuiască litere,
ziua, de aur.

Mulţi râvnesc fără rost să fie răpuşi
de strălucirea de metal a pumnalului,
tăind fără milă răul din bine,
dar se sting ca pruncii în somn,
se coboară peste ei tihna laptelui,
izvorât din pământ, din femeie.



Sunday, August 7, 2016

Resentiment


















Resentiment


Ruşinea resentimentului dăinuie în lucrarea fără meşteşug,
întocmită de meşteşuguar în sine, prin colţuri depărtate
găsite în săli de palate, pline de pereţi drepţi, cenuşii,
acoperindu-i tapiserii cu multe chipuri şterse de soare.

Totuşi, vulpea gustă strugurii acri pândindu-le umbra,
până să ajungă la dulceaţa căii vagabondului lunatic,
la tăcerile dintre răbufniri de mânie, urlând împotriva
celor ce-i fură lumea sa mică, dar râvniţi toţi afară.

Vorbe scrântite, cad pietre în şuvoiul discursului lin,
viaţa apologiilor dinaintea tronului judecăţii în trecere,
căci se-ascund în conac râvnitele aşezări ale gândului,
acolo-s coloanele din care-ar fura dreapta înălţare.



Saturday, August 6, 2016

Nu încă

























Nu încă


Fără să mai ştie să ţopăie într-un picior,
ba chiar amândouă rătăcesc pe drumul acelaşi,
cine ascultă poveşti despre alte sfârşituri
se trezeşte prins într-un joc de copii,
din ascunzătoare rostind necunoscutei:
„iată, nu m-ai prins nici acum!”

Dar ascunsul seamănă în umbră cu giulgiul,
din el îşi trage firul rochia albă a miresei,
un „nu încă” rostit mirelui în haine cernite,
întinzând o iubire în speranţa de aur virgină,
iar la urmă, nuntaşii strâmbi în alămuri
o petrec în chiuitul înfrângerii-n sânge.

Dansul lor să ştie mai multe?
Căci pe urmele paşilor târâţi pe brune podele,
prinşi de picioarele lor lungi, drapate-n culori,
învaţă copiii să citească ceasul şi multele semne,
luând în serios ce era numai joc,
vorbele multe pentru simpla tăcere.






Friday, August 5, 2016

Amintire de vară


















Amintire de vară


Când, în ochii tatălui,
copiii umblă deja în amintire,
rosturile copacilor mari,
rădăcini preţioase,
se desprind în mijlocul verii.

Iarba ţinând ceasul pieirii
trimite semne degeaba,
a păscut-o strălucind viţelul de aur,
iar acum o trece-n priviri
închinătorului plictisit
de poporul adunat la grave altare.

Seara abia de-şi face loc în singurătatea părintelui,
nu-l mai cuprinde,
doar decupează albe mâini şi picioare,
prinse în joc de veseli urmaşi,
dansând cu el clipe fugind din vedere,
pustii de cuvinte.



Tuesday, August 2, 2016

Zguduirea copilului





























Zguduirea copilului


Nemiloasă-i zguduirea copilului,
rătăcit în ceaţa visătoare a minţii bătrâne,
încă uimit de liniile drepte ale fotografiilor vechi,
în care stă prins cu ochi de strămoş.

Picioarele lui alergând, pe jumătate destrămate
de vântul ce-i sufla învrăjbit în urechi,
n-au mers pe căi bune sau rele,
alunecau doar
pe colina blândă a vieţii,
netezind griji în iubire
şi turbarea-n uitare.

Noduroase, cu unghiile tari,
picioarele bine crescute în cuptorul de lut,
pământ acoperit în ninsoare mincinoasă de var,
se-nalţă zeci de coţi deasupra ţărânei,
după numărătoarea sorilor înghiţiţi iarna în beznă.

Scrântirea lor când se lovesc de piatra înţelepciunii
nu se cuvine s-aducă la judecată copilul,
căci nu va-nţelege niciun cuvânt.
Dezlegarea o ascunde-n tăcere, în inima caldă,
de jertfă răspândind sânge-n pământ,
să vorbească el zeului crunt al pedepsei,
de sub altare de flori, al iertării.