Tuesday, August 2, 2016

Zguduirea copilului





























Zguduirea copilului


Nemiloasă-i zguduirea copilului,
rătăcit în ceaţa visătoare a minţii bătrâne,
încă uimit de liniile drepte ale fotografiilor vechi,
în care stă prins cu ochi de strămoş.

Picioarele lui alergând, pe jumătate destrămate
de vântul ce-i sufla învrăjbit în urechi,
n-au mers pe căi bune sau rele,
alunecau doar
pe colina blândă a vieţii,
netezind griji în iubire
şi turbarea-n uitare.

Noduroase, cu unghiile tari,
picioarele bine crescute în cuptorul de lut,
pământ acoperit în ninsoare mincinoasă de var,
se-nalţă zeci de coţi deasupra ţărânei,
după numărătoarea sorilor înghiţiţi iarna în beznă.

Scrântirea lor când se lovesc de piatra înţelepciunii
nu se cuvine s-aducă la judecată copilul,
căci nu va-nţelege niciun cuvânt.
Dezlegarea o ascunde-n tăcere, în inima caldă,
de jertfă răspândind sânge-n pământ,
să vorbească el zeului crunt al pedepsei,
de sub altare de flori, al iertării.