Saturday, September 24, 2016

Ave Maria, regina fecioarelor



























Ave Maria, regina fecioarelor


Ave Maria, regina fecioarelor,
cărora, până la tine, le-ameţea azurul dorinţa,
strângându-le pântecul în corsete din nori
şi le-alunga cu raze bărbate de soare
copiii mustindu-le josnic pe coapse.

Doar până la curânda veştejire a florilor
era dat peţitorilor să le poarte în cântec visarea,
pe sub balcoane desprinse părelnic din case,
peste grădina unde totul sub lună-i frumos.

Şi-şi păstrau în album învelit în mătase,
cu broderii chinezeşti nepăsătoare că există un loc,
fotografii în care tinere trupuri albe,
strălucindu-le membrele stins în sidef,
mărgineau vaporos, pe sub rochii largi de mirese,
răsturnarea, străpungerea-n sânge.

Nu ştiau fecioarele toate, nici soţii lor râvnindu-le mândre,
că duhul coborât din ceruri caste de naşteri şi morţi,
şlefuise-n Maria o rotunjime nouă de lut,
un vas plin de sânge, care îneacă beţia la nunţi,
scurs din rănile fiului, divin răcnind sub piroane.

Până la capăt a frânt portativul firav
al vânzătorului fugar de romanţe,
ca fiul s-adune la dragostea numărată în veacuri,
ceata săracilor strânşi în gloata duhnindă,
ce-i fac pe bogaţi să presimtă
putrezirea din neam,
din halca de carne păstrată-n cămară.

Ologii îşi preling ciolanele sparte, dau în continuu năvală
scotocesc în iatacele vechi, prin dulapuri şi chipuri bătrâne,
rosturi de milă,
de-şi pierde trecuta fecioară zestrea păstrată-n parfum
şi sărută cu gura ei strânsă icoana reginei,
iar pruncu-i apasă necruţător peste lume
coroana grea de argint.