Tuesday, September 6, 2016

Cu paşi de uriaş


























Cu paşi de uriaş

Cu paşi de uriaş, sinucigaşul îşi saltă privirea
de pe o casă pe alta, ziduri ce-au înhăţat oameni grămadă
şi cresc întru înalt cu sângele lor.
Cu vârful picioarelor străbate poduri menite s-apropie ape,
locuri potrivite de moarte,
când noaptea curgerea-i neagră.

A crescut dar până s-atingă cu fruntea-n sudoare,
aprinsă de gânduri de jos,
cerul de fier care-acoperă lumea,
fierberea trupurilor lăţite-n iubiri
şi moi lărgite de vârstă.

Le-a luat răul asupră-i şi-l preschimbă în abur,
risipindu-se, cenuşie-i ultima lui suflare în beznă.
O respiră strigoiul durerii de a fi la urmă nimic,
pe care-l înfruntă auzindu-i vaierul facerii,
pruncul cu tălpile albe,
ce n-au învăţat coborârea.