Monday, September 5, 2016

Tăceri
























Tăceri


Judecătorul tăcut afundă-n tăcerea-i mujici răsculaţi,
cad cu fiece vorbă, până când le umblă cuvinte pe străzi,
în dosul caselor zidite înalt să ascundă muţenia
celor mulţi care-ar vrea să le fie fumul din horn,
rămăşiţa ce-i ţine-n căldură, o jertfă.

Vagabondul care doarme sub cer ar putea fi profetul,
dar pentru ce tot mai plimbă castronul în mână,
ca omul de rând, cerşind hrană mai abitir decât câinii?

Va fi aflat că-ntr-a zecea viaţă pe-aici a fost câine?
Că n-a căzut ca un om, ci a stat pe picioare,
înfipte bine-n pământ şi mai mult în tăcerea-i,
până se lăsau blând aşternute lângă tronul ceresc,
sclipind peste noi dimineţi în nesimţirea-i de aur?