Thursday, September 1, 2016

Ursitoare















Ursitoare


Când pruncul ţinea încă viaţa-n odihnă,
cald întuneric, în braţe-l ţineau ursitoare,
adăugate zărilor, cinci, căci la banchete-s divine.
Se spurcă, iau trupul de om, fiindcă sterpe
fură lăsate de zeul adormit departe în crâng.

Şi una-i urseşte naşterea din nou în privire,
deschis-a doar ochii fără să ştie că vede.
s-a găsit în lumina străină, lapte nebăut.
O alta l-a cântat ca sunet, zbatere
în cuvânt şi-n vals, gonindu-i plânsul durerii.

Şi-a fost în miros putrezirea din hrană,
gust înainte să urce pe scaun la masă.
Dar plutirea în vise, sortita pierdere-n tot,
i-a curmat-o zâna cea rea, îngreunatu-i-a
capul, în atingere, să afle că el le visează.

Lepădat pe-aşternutul moale, totuşi pământ,
a lui a fost strângerea-n pumn, în cădere,
şi-a-nvăţat înainte de nume prăbuşirea-n vedere,
ascultarea-n genunchi, apăsarea-n parfum,
când femeia-i gustată şi cu vină iluzia.