Monday, December 11, 2017

Fata de sub roţile tramvaiului





















Fata de sub roţile tramvaiului


Iată, mă aflu sub burta tramvaiului,
sunt la capătul grijii,
căci doar ne vedem,
umblăm însă pe căi diferite
asurzitor dirijate de poliţist,
alungându-i pe toţi cei înghesuiţi
la răspântiile unde sunt împreună.

Priveşte, înainte de vreme
am gonit pe sub roţile grele de fier
şi toate îmi trec pe deasupra
nimic nu sfârtecă
îndrăzneala copilului,
când îşi clădeşte case aiurea,
în dormitor şi-n grădină,
de-a curmezişul oraşului,
unde vecinătăţi nu există.

Spre-a mă ajunge,
ar trebui să faci tramvaiul
să se-ntoarcă cu spatele,
de s-ar răsturna de râs
clădirile sobre
scuipând salvator din ferestre
certificate pentru naşteri, decese,
iar între timp, poate mă voi topi
în cerul alb de amiază,
încrâncenat de senin,
deloc maiestuos colorat,
cavalcadă înceată,
ca la răsărit şi apus.

Doar se circulă acum în viteză,
nici vorbă
să vedem şi să trecem.

Saturday, December 9, 2017

Şantierul




















Şantierul


Şantierul durează de multă vreme,
s-au uitat între timp desenele clare
întinse de arhitect pe hârtie
şi stăruitoarea lui clădire din gând.

Salahorii izbutiră
doar să se-nconjoare de schele
de jur împrejurul plăcilor de beton,
potrivite ca într-un joc
după ce veniseră atârnate
de macarale ajunse în cer,
însă deus ex machina
nu şi-a lăsat icoana
pe niciun perete nevăruit.

Sunt prea multe găuri în ziduri,
fantomele se joacă numai în silă
de-a spaima
nu-i lumânare în vreun candelabru de sus
pe care să-şi dorească s-o cutremure,
nici măcar lustre cu becuri,
stau toţi muncitorii încovoiaţi
peste focuri fără lumină
şi se joacă suflând în jăratic
până fuge-n scântei,
au ochii aprinşi,
înlăcrimaţi de povestea
unei cazne numai a lor.

Mortarul cenuşiu, deja împietrit,
zace demult în găleţi de metal,
sau de acolo,
din pasta aceea mocirloasă,
încă alene curgând în zile de muncă,
când se fluierau vesel femei decoltate,
începuse să nu mai fie vie cenuşa.

Friday, December 8, 2017

Raţia


















Raţia


Te-ai născut în vreme de război şi înfrângere,
ai de mâncat atât, după raţie:
zahăr, făină, ulei, o bucată de carne;
elementar, lipseşte doar focul.

Vei învăţa din scripte
să râvneşti la un rând de tabel,
apoi la pâinea cea de toate zilele,
preţioasă,
căci îţi este deasupra.

Pare că nu ai încă habar,
căci te-au văzut vecinii de-alături,
oameni destoinici,
care nu îşi pierd nopţile
decât pentru a face copii,
cum te ridici din pat fără somn,
aplecat sub lumina din lustră.

Vezi, sunt şi alţii care aşteaptă simbria,
şi barem ştiu să o facă,
îndârjiţi, înjurând
- Paştele mamei lor! –
cu suflet,
în vreme ce tu le dai dreptate stăpânilor,
îi ierţi că nu te plătesc,
înghiţi în sec ruşinea de a fi ostenit
pentru munca aceea zadarnică
despre care ştiai dintotdeauna
că-i tocmai aşa.

Tuesday, December 5, 2017

Vânzătorul de ziare





















Vânzătorul de ziare


Numai o parte,
câte ceva din crizantemele mov,
câte ceva din flacăra candelei,
domoală în paharul roşu de sticlă,
a luat din jurul moartei bătrâne,
care adăpostea chipul rigid,
adevărul,
în raclă.

Şi poate restul,
vântul acela rece care de nimeni nu ştie
şi-i scutură trist pe toţi din cortegiu,
până la ultimul,
îi va fi amintit de vânzătorul de ziare.

Stăpân în dimineaţa răcoroasă
peste vrafuri de noutăţi
şi peste femei goale,
fotografiate lucios în reviste,
îl va lovi în moalele capului
cu ranga de fier
care zi de zi îi fereacă baraca,
să n-ajungă noul
sub ochii spurcaţi
de priveliştea veche.

Sunday, December 3, 2017

Cuceritorul în armură

























Cuceritorul în armură


La subsolul stabilimentului balnear,
cuceritorul în armură,
de bărbaţi şi femei,
se va retrage la duşuri

acolo, singur, în gloria
strălucitoarei faianţe
închinate splendorii şi mizeriei,
amândouă îmbinate în trup
şi încununate
sub coiful de aramă,
o vreme şi el strălucitor,
trecutul se uită

mai ales despărţirea
de ultima femeie văzută,
tânăra smintită rasă în cap,
strunită fără înduioşare
de mama ei,
care o vede mai bine
că-i copil îndărătnic în boală,
şi-o scaldă fără cruţare
în apele sulfuroase.

Iar el, sufocat de aburii încinşi
sub care se petrece
pe câmpia postavului verde
de manta soldăţească
dragostea dintre bărbaţi solitari,
uită că încercase să cucerească
femeia cu mintea pierdută,
încă şi de ruşinea
de-a fi vrut să batjocorească
virginitatea selenară şi rece
încredinţată de sus
tuturor lunaticilor.

Friday, December 1, 2017

Don Juan noaptea




















Don Juan noaptea


Răscolea întunericul
şi dezlega cu bătaie de cap
sutienul unor sâni nevăzuţi,
îi simţea doar asemenea
cu alţii şi alţii
din nopţi care refuzau totuşi
să fie aceleaşi,
cotrobăia prin pălăria magicianului,
plimbată pe la multe spectacole,
din ea ieşind acelaşi iepure,
dar speriat în o mie de feluri,
pe măsura virilităţii lui neobosite.

Mişcându-se pe un trup
care creştea de la sâni în jos
şi în sus, până la sărutul
care îi lua răsuflarea şi vorba,
auzea cum noaptea gemea
prin buzele ei,
râvnind să apară ca ultima,
o singură dragoste,
încercând cu unghiile lungi
să-i smulgă inima,
ritual de erotism funerar.

Şi temător, sub pânza cearceafurilor,
aştepta ivirea zorilor,
să rătăcească mai departe
pe mările gata să-l înghită,
prin lumina oraşelor Spaniei,
sub soarele de neapropiat,
pur arzător,
îmbiindu-l să caute umbra iatacurilor,
unde să mai poată umbla o vreme
cu mâinile pe o femeie sau alta.

Filă din jurnalul unui smintit

























Filă din jurnalul unui smintit


Conduceam stângace automobilul alb,
dintr-o altă epocă, de împrumut,
deşi îmi înţelegea nepriceperea,
cu sfiala femeii pioase
călcate brutal
de adolescentul bărbat.

Nu era al meu, nici câinele nu este,
se smuceşte din lesă
cunoscând de fiecare dată un drum
pe sub tocurile femeilor,
dincoace de ghetele bărbaţilor.

Eu însă înaintam pe asfalt,
mă îndreptam către gară,
de unde să fiu purtat mai departe
în vagoanele trenului,
faţă în faţă cu ceilalţi.

Dar înaintea plecării,
cineva mi-a furat automobilul,
hoţul dibace cu o dragoste mai mare
pentru lucrurile
care i se desfac docile sub mână.

Iar paznicul legii m-a socotit
dintr-odată smintit
când îi mărturiseam despre furt,
ponosita lui uniformă
îmi judeca zeflemitor disperarea,
fără să creadă că existase vreodată maşina,
ceva care să fie al meu.

Ce-i drept, n-o aveam după lege,
dar nu poţi îndura minciuna,
nici măcar când, vorbind împotrivă-i,
eşti socotit încă şi mai smintit.

Aşadar, îngrămădeam una după alta
vorbele fireşti ale adevărului
şi mă luptam să-l păstrez tot în mine,
doar au râs zgomotos
când am scuipat din el o fărâmă,
toţi oamenii aceia
pe care abia-i cunoşteam.

Şi mă stăpânesc să ţin gura închisă,
mă înăbuş, aprins ca de febră,
ameţit, nu mai cunosc pe nimeni deloc,
nu-mi mai stă niciunul în faţă,
râd mereu peste mine.

Dar dacă toţi vor tăcea,
lăsându-mă lunatic să tac,
nu voi uita curând adevărul
şi nu vor avea dreptate
că nu mi-a furat nimeni nimic,
că doar am pierdut o grămadă,
dimpreună cu mintea?

Wednesday, November 29, 2017

Mirabila gestaţie

























Mirabila gestaţie


Pe semne că vor fi trecut mulţi ani
de când pruncul locuise în pântece,
mirabila gestaţie
a fost cercetată o vreme de eminenţi teologi,
disputând silogistic
dacă nu cumva este un caz de moarte eternă.

Iar rudele bătrâne adunate în casa copilei
născute atât de târziu
bârfeau mulţumite în şoaptă
că vârsta lor trecută
a izbutit să pătrundă între şoldurile
părinţilor tineri.

O ţinură şapte zile închisă-n spital,
să nu fugă ori să guste laptele mamei,
pângărind gingaşa fire,
deşi curând, când se plimba înaintea părintelui,
mai înşela să-i surâdă, prin chipul său de copil,
trecătorii din spatele caselor şi de la colţ de biserici.

Însă tatăl, eretic ascuns, îi vedea iubind vinovat
picioarele slabe,
cum cel drept se legăna strâmb arcuit,
ca spinarea pisicii negre vrăjite de ură,
o coardă desprinsă dintr-un celo cu sunete grele,
rămase brun undeva înăuntru.

Tuesday, November 28, 2017

Soldăţeii de plumb

























Soldăţeii de plumb


Am învăţat de la soldăţeii de plumb
să ne tratăm durerea de burtă cu spaimă,
gura trebuie ţinută ferm închisă,
cât să nu le îngăduim, vomitând, scăparea,
găinilor care zboară fără cap,
acuzând înghiţirea
aşa, ruginiu macerate de bogatele sucuri gastrice,
şi vai, cocoşul ar cânta deja „cucurigu”
pentru ziua înciudată că s-a dezertat
în vremea însoritului prânz
de la abstinenţa plutirii uşoare prin lume.

Căci amiralul ne spune să ne ţinem,
de o fi, şi până la capăt, maţele-n pumni,
uniforma lui albă, în ceaţă, obligă,
şi-i credem vocea de tenor urcând tot mai sus,
neîncrezători în toţi cei care ne cântă prin preajmă,
uneori un prohod, alteori slăbiciunea,
în haine bine croite, pendulând în cravate.

Sunday, November 26, 2017

Lumea mai bună























Lumea mai bună


Atârnă în gând
naşterea băiatului cu ochii albaştri,
încă strâns la sine
cu membre scheletice,
vegheat după tăioase paravane de sticlă
de femei îmbrăcate în alb,
temătoare să nu-şi păteze castitatea
mâinilor deprinse cu instrumente de fier.

Căci se mai nasc şi urmaşi
despre care nu ştii nimic,
neiubiţi,
pierduţi după uşi gălbui, înalte,
din vremurile maternităţii cu strigăt de fiară,
cu mame palide răpuse de moarte.

Şi îşi ţin părinţii agăţaţi de mirarea
că viaţa nu curge din ei înainte,
celorlalţi copii, cunoscuţi,
le ţin sprâncenele ridicate
la înălţimea arcadelor,
nicidecum arcuri de triumf,
de unde văd spatele altora,
mânaţi cu toţii la revoluţie,
primind oricât de multe înfrângeri
pentru o neştiută lume mai bună.


Friday, November 24, 2017

Caii vorbesc

























Caii vorbesc


Caii vorbesc doar când sunt puşi la-ncercare,
când li se clatină copita
pe câte-o piatră de-aici,
din care nu se poate scoate
barem un strop din apa vieţii,
oricâte vorbe tot curg,
oricâte bărci de hârtie
navighează înalte.

Şi nechează rostind încotro este drumul
către livada lor cu mere de aur,
din cealaltă lume,
unde cuvintele sunt prea la locul lor,
încât să mai fie slobozite afară
cu arcul care zbârnâie săgeţi
turnate din fierul topit
al zăbalei cailor morţi.


Peregrinare





















Peregrinare


Poate nici el nu mai crede că se va-ntoarce,
deşi îi încredinţează pe-ai lui,
vorbind la telefon,
că este pe drum,
iar vocea subţiată, de spectru,
îi este bruiată de zgomotele din jur,
fără cuvinte,
mai vii.

Acum, când noaptea vine mai devreme,
este acasă
numai cine ştie să privească ţintă
la femeia uriaşă
care îşi zâmbeşte frumuseţea
din panoul publicitar,
de sub lenjeria violetă,
încifrată cu un nume străin.

Altminteri, se încolonează mulţi
în şirul rătăcitorilor
care îşi lasă bagajele pe trotuar
în aşteptarea autobuzului,
veghind cu ochii oranj
ai jăraticului ţigărilor
locul îndepărtării.

Privirile aruncate în treacăt unul altuia
lasă gândurile fiecăruia
să închipuie case şi drumuri,
firesc prăbuşite şi frânte de zgomotul de fier
al macazului şinelor de tramvai,
care ştie, având ştiinţa sabiei de foc,
cât durează zilele scurte ale anilor patruzeci
de peregrinare-n pustiu.

Wednesday, November 22, 2017

Înserare

























Înserare


Bestia uriaşă, fără măsura istoriei,
adulmecă mirosul cald al laptelui
care dă în foc,
stingând flacăra albastră,
gazul ameţitor de uşor.

Trupul tânăr şi alb al fetei
clocoteşte din toate încheieturile roz
în vise erotice.

I se afundă alături
craniul alungit ca de cal
al jivinei cu oase virile,
îmblânzite de blana sa cafenie,
şi numai aşa înşală fecioara
să-i primească strivirea.

Prin nările uriaşe ale animalului
s-a făcut seară,
se vede cum acoperişurile caselor vechi
închid întunericul.

Pentru puţin, numai casa bogată are lumina aprinsă,
limpezită-n cristale,
acolo se visează-n oglinzi.

Prin porticul de piatră,
bărbatul şi femeia se strecoară afară,
pe rând, în haine de gală,
vor urca în automobilul de lux,
lucitor.
Le va sforăi metalic, binecuvântat,
prin toate visele mereu despărţite.

Sunday, November 19, 2017

Oamenii peşti

























Oamenii peşti


Este al doilea adus în zilele acestea din urmă
pe catafalcul autopsiei, dreptunghiular,
căruia chiar înainte inciziei
în corintica literă ipsilon,
i se poate stabili diagnosticul morţii,
urmărindu-i burta albă, umflată,
abia ţinută în frâu
de fire negre de păr.

Se pare că sunt oamenii-peşti de oraş,
care înainte de-a pluti cu burta în sus,
înoată prin clădiri mai înalte,
zăbovesc pe marginea hăurilor
căscate-n asfalt de pasaje rutiere
şi cad ţepeni pe carosabil
din cauza unui exces de viteză,
uneltire a motoarelor grele de fier.

Trebuie să fi-nghiţit ceva ce nu se cuvine,
poate stârniţi să iasă afară,
părăsindu-şi adâncul,
de undele dansului erotic al părinţilor,
când tatăl se prelungea în membrul viril,
umplând golul de până la mamă
şi ochii neştiutori de toată iubirea
ai pruncului trezit prea devreme din vis.

Iar preotul care demult numai predică de sus,
din amvonul unde un vultur sculptat, aurit,
veghea gata să prindă orice făptură măruntă,
sfinţind-o-n cuvânt,
stă ascuns într-o scară de bloc
şi plânge pe trepte puţine
pentru neputinţa năvodului,
aşa uşor de trecut.