Saturday, December 30, 2017

Vremurile somnului























Vremurile somnului


Crengile copacului desfrunzit
din curtea spitalului
se desenează hieratic,
aproape în nervuri de vitraliu,
pe albastrul de seară
al cerului iernii

sfârşesc într-o cale a crucii
ferestrele saloanelor,
unde bolnavii sunt ţinuţi în lumină,
înşelaţi de căldura
care le astâmpără frigurile
de sub bandajele albe.

Tămăduitorii şi cei ce aruncă blesteme
aşteaptă autobuzul golit
din vremurile somnului,
împreună,
numai să ajungă acasă,
iar amintirile rănilor,
hurducăite, dispar.

Şi s-ar putea să nu ajungem
în ţara de-acolo,
dar am uitat cum e s-o visăm,
şi regretul adoarme,
printre cearceafuri albe
şi rochii vechi de mireasă,
învăluit în nori de morfină.

Friday, December 29, 2017

Martorii



















Martorii


Mâinile subţiate în cleşti de pensetă,
abia atinse,
petala de floare şi aripa de fluture
primesc moarte întreaga răbdare,
căci ştiinţa împietrită igienic
în pereţi acoperiţi de faianţă
nu are vârstă

ori minuţioasa disecţie
până la ore târzii
în pavilionul din curtea spitalului

de acolo se pleacă uşor,
doctorul în haine albe trece,
înălţat pe lungi picioroange,
printre martorii slabi ai durerii,
care cred că pot ajuta,
veghind,
în răspărul alinării hotărâte
a bătăilor ceasului,
până la căderea pleoapelor,
alte căderi.

Thursday, December 28, 2017

Aşteptare
























Aşteptare


I-aş putea spune că nu am furat nimic,
deşi i-am pătruns în casa bine aranjată,
încăpătoare luminii,
şi i-am văzut ochelarii fini,
cu rame argintii,
prin care vede perfect
tot ce eu mă străduiesc să desluşesc
în nopţi grele de trudă,
interzicându-mi cufundarea
în botezul străin.

Îl aştept să-i pot spune asta,
mi-am repetat bine replicile,
aici, după coloana din holul blocului,
unde adulmec cu plăcere
ascunderea în afară,
ca de hoţ,
la fel şi mirosul ospeţelor de Crăciun,
rezemat comod pe tencuiala
scrijelită cu vorbe abscene,
de tinerii aceia care pot vorbi orişicum.

Aştept cu teamă,
căci liftul cu uşi grele de fier cade mereu,
ghilotină umblată de oameni

şi ei sunt acasă

m-ar alunga poate ca pe un hoţ,
fără apărare surpins
în apartamentele aşezate deasupra,
pline de femei cu picioarele-n sus,
iar el ar ieşi în sfârşit,
auzind tărăboiul,
iar înfiorătoarei grimase,
prin care şi-ar arăta un dezgust suveran,
nu i-aş putea răspunde cu niciun cuvânt.

Wednesday, December 27, 2017

Oaspeţii noştri

























Oaspeţii noştri


Oaspeţii noştri au ceva de ascuns,
sunt copii din vecini
de la case mai mari,
băieţi cu glas de bărbat,
fete cu părul mai blond,
pieptănat în bucle încolăcite,
subţiri,
şerpi învăţaţi să se strecoare
peste praguri bătrâne,
înfrângându-le râvna
de a lăsa răul afară.

Cotrobăie prin orice ascunziş,
răstoarnă cutii de carton,
trag de sertare
cu mânere din capete de lei,
coame înnegrite de bronz,
trag plăpumi întinse cu grijă
peste nopţile calde,
neîncetat vorbind limba lor,
răscolitor de neînţeleasă.

Să ne-nveselim, totuşi,
că ne calcă pragul,
altfel, am fi ajuns să credem
că binele ne stă agăţat la-ndemână
pe acelaşi perete
unde fotografii înrămate în aur murdar,
ale noastre, ale noastre,
stau de-o grămadă de vreme acolo,
fără să fie privite.

Sunday, December 24, 2017

O singură naştere





















O singură naştere


Copiii se nasc atât de fragezi,
încât stelele îşi ascund, clipind ruşinate,
îndepărtata vechime

bâjbâie, aşadar, magi de carton să-i găsească,
până se dumiresc că nu pot dărui nimic
cât timp au ochii pe sus.

Mai aplecaţi, părinţii pierduţi,
în amintire stau cu sfială retraşi
înaintea minunii împărţite prin daruri,
par profeţi văzători la-ntâmplare
ai unei vremi luminate

o povestesc mulţi mai departe,
când şed sărbătoreşte
la nodurile din cronologia funerară,
învelite în hârtii cu slipici.

Totul se leagă, este o singură naştere,
ameţitor de necunoscuţi,
păstorii din Betleem
îşi pot sorbi teama în potire de vin,
ca noi toţi.


Saturday, December 23, 2017

Solară





















Solară


Ţi-e milă de mine, nu-i aşa?
Neîncredere în sărutul de pe tâmpla căruntă

fata cu ochi negri,
pregătiţi pentru deşertul arabic,
nu poate născoci o poveste
şi alte o mie
pentru cel care ştie că moare,
chiar înoţindu-l la braţ, sus,
pe scara din urmă.

Mai uşor priveşte, singur,
panourile solare de pe acoperiş

întunecate şi drepte
vor sorbi lumina soarelui
pentru cine s-o nimeri să trăiască.


Friday, December 22, 2017

În ceata revoluţionarilor


















În ceata revoluţionarilor


În ceata revoluţionarilor,
ascunşi după zidurile mucegăite
de la periferii de oraşe,
fecioara cu sânii dezgoliţi
trebuie să îndure gloanţele duşmanilor,
dar şi înjurăturile camarazilor de arme,
precum şi-mbrăţişări strânse sub muşchi

măcar de nu s-ar fi prelungit starea de pace,
căci, iată, îi răsări dintre coapse,
mai vârtos decât toţi,
capul blond al băiatului
cu tată necunoscut,
încropit din vorbe murdare.

Iar pruncul, cu mai mare aprindere,
îşi avântă fruntea în arşiţa soarelui,
aflând cum nomazii urmează leneşul pas
al turmelor de vite
şi devin mai străini pe lângă orice aşezare,
unde fiecare îşi este locului său

uită că părinţii lui goneau, murmurau
împotriva caselor burgheze
şi primeşte datina pribegilor
de a-şi măsura la amiază
nou-născuţii şi morţii,
fără ascunzişurile
care să le umbrească sensuri înalte
sub perdele grele de pluş,
drapând morţii în steaguri violete
şi pruncii în scutece albe

ba nici măcar vita sacrificată
nu-i dezvăluie, oricât ar citi în splina ei lungă,
decât un drum oprit
în bucăţi grosolane de carne,
mustind de sânge mai negru,
în miasme grele de balegă.



Wednesday, December 20, 2017

Hibernală

























Hibernală


Din aburul cald ieşit din canal
şi înălţat în aerul rece al iernii
s-ar putea împleti semnul binecuvântării,
căci se găsesc pe străzi, peste tot,
oameni atât de puţin acoperiţi,
atât de căzuţi din grăsime şi gânduri,
încât siluiţi drept pedeapsă,
ar chiui, copii fără minte,
cufundaţi fără rest în durere.

Sau poate degetele încrucişate
ale pruncului mintos
din braţele Madonei renascentiste
să umbrească în căi alandala,
dar căi,
rătăcirile îngheţate de spaimă
ale celor care au uitat să fie buni
ori stau încolăciţi în jurul inimilor proprii,
şerpi aspirând vina aşa tare,
că o poartă acum
în mersul târât prin ţărână
şi nu mai sunt vinovaţi.

Tuesday, December 19, 2017

Pe câmpul de luptă

























Pe câmpul de luptă


Pentru a fuma neîngăduit o ţigară,
ascuns în closet,
cadetul coboară prin intestinele şcolii militare
pe scara de serviciu,
acolo se adună toată mizeria ferită privirii,
acolo trece în sus şi în jos
ofiţerul înalt cu pantalonii în vine,
biciuindu-şi neruşinata amantă,
care-i spurcase prin poftă
pasul drept cu cizmele negre de piele.

Şi totuşi, disciplina îi înhaţă inima-n spaimă,
trebuie să se ferească de ochi nevăzuţi,
cine ştie, razele privirii superioare
vor apărea ca nişte polipi,
străpungând pereţi cu vopsea decojită
sau răsărind mlăştinos
din câte un vas de toaletă.

Trebuie să fie cu băgare de seamă,
să nu se scuture cu totul în scrum,
să nu-l otrăvească gustul umed-amar al ţigării,
căci se află deja pe câmpul de luptă,
şi dezarmat,
nu poate ţinti tâmpla
vânzătorului ambulant de chilipiruri,
care vinde la intersecţii
brichete de felurite culori,
risipind făclia măreaţă,
care sobru îi face tăciune
pe soldaţii din linia întâi.

Friday, December 15, 2017

Leacul

























Leacul


Primim ca băieţii de-acum să greşească,
să-şi prindă pe la uşi de toalete
capetele mari,
ochii holbaţi şi zâmbetul rău,
pândindu-şi femeia şi mama.

Dar nu, să nu cumva să refuze vreunul,
bolnav,
siropul roz
întins de mâna tremurătoare
a mamei, aceeaşi,
nicidecum mâhnită pentru un atare fleac,
că îi este soţ şi băiat,
căci aşa, încolăciţi, obscen petrecuţi,
sunt măcar împreună.

Trebuie să-l vrea,
să vrea să trăiască aşijderi,
cum până la urmă,
doresc dulceaţa din suc
şi mierea din must
o grămadă de gâze,
se lipesc şi pier în becul încins,
dar iarăşi mai vin.

Iar când se-ntinde supus către leac,
cu buze crăpate,
stingând prăpastia din ochii febrili,
niciunul nu-i atât de bărbat să învingă,
îi ştim cu toţii
aventurile sale din budoar,
când îşi parfuma pe ascuns
barba aspră
cu parfumul dulceag, femeiesc,
stors din trandafirii grădinii,
înainte de a fi veştejiţi
de răcoarea pământului.

Deasupra lor, pe o creangă de sus,
mult prea departe,
sinucigaşul îşi înfăşoară bine fularul
în jurul gâtului,
temător de guturaiul fluid,
lipicios.

Monday, December 11, 2017

Fata de sub roţile tramvaiului





















Fata de sub roţile tramvaiului


Iată, mă aflu sub burta tramvaiului,
sunt la capătul grijii,
căci doar ne vedem,
umblăm însă pe căi diferite
asurzitor dirijate de poliţist,
alungându-i pe toţi cei înghesuiţi
la răspântiile unde sunt împreună.

Priveşte, înainte de vreme
am gonit pe sub roţile grele de fier
şi toate îmi trec pe deasupra
nimic nu sfârtecă
îndrăzneala copilului,
când îşi clădeşte case aiurea,
în dormitor şi-n grădină,
de-a curmezişul oraşului,
unde vecinătăţi nu există.

Spre-a mă ajunge,
ar trebui să faci tramvaiul
să se-ntoarcă cu spatele,
de s-ar răsturna de râs
clădirile sobre
scuipând salvator din ferestre
certificate pentru naşteri, decese,
iar între timp, poate mă voi topi
în cerul alb de amiază,
încrâncenat de senin,
deloc maiestuos colorat,
cavalcadă înceată,
ca la răsărit şi apus.

Doar se circulă acum în viteză,
nici vorbă
să vedem şi să trecem.

Saturday, December 9, 2017

Şantierul




















Şantierul


Şantierul durează de multă vreme,
s-au uitat între timp desenele clare
întinse de arhitect pe hârtie
şi stăruitoarea lui clădire din gând.

Salahorii izbutiră
doar să se-nconjoare de schele
de jur împrejurul plăcilor de beton,
potrivite ca într-un joc
după ce veniseră atârnate
de macarale ajunse în cer,
însă deus ex machina
nu şi-a lăsat icoana
pe niciun perete nevăruit.

Sunt prea multe găuri în ziduri,
fantomele se joacă numai în silă
de-a spaima
nu-i lumânare în vreun candelabru de sus
pe care să-şi dorească s-o cutremure,
nici măcar lustre cu becuri,
stau toţi muncitorii încovoiaţi
peste focuri fără lumină
şi se joacă suflând în jăratic
până fuge-n scântei,
au ochii aprinşi,
înlăcrimaţi de povestea
unei cazne numai a lor.

Mortarul cenuşiu, deja împietrit,
zace demult în găleţi de metal,
sau de acolo,
din pasta aceea mocirloasă,
încă alene curgând în zile de muncă,
când se fluierau vesel femei decoltate,
începuse să nu mai fie vie cenuşa.

Friday, December 8, 2017

Raţia


















Raţia


Te-ai născut în vreme de război şi înfrângere,
ai de mâncat atât, după raţie:
zahăr, făină, ulei, o bucată de carne;
elementar, lipseşte doar focul.

Vei învăţa din scripte
să râvneşti la un rând de tabel,
apoi la pâinea cea de toate zilele,
preţioasă,
căci îţi este deasupra.

Pare că nu ai încă habar,
căci te-au văzut vecinii de-alături,
oameni destoinici,
care nu îşi pierd nopţile
decât pentru a face copii,
cum te ridici din pat fără somn,
aplecat sub lumina din lustră.

Vezi, sunt şi alţii care aşteaptă simbria,
şi barem ştiu să o facă,
îndârjiţi, înjurând
- Paştele mamei lor! –
cu suflet,
în vreme ce tu le dai dreptate stăpânilor,
îi ierţi că nu te plătesc,
înghiţi în sec ruşinea de a fi ostenit
pentru munca aceea zadarnică
despre care ştiai dintotdeauna
că-i tocmai aşa.

Tuesday, December 5, 2017

Vânzătorul de ziare





















Vânzătorul de ziare


Numai o parte,
câte ceva din crizantemele mov,
câte ceva din flacăra candelei,
domoală în paharul roşu de sticlă,
a luat din jurul moartei bătrâne,
care adăpostea chipul rigid,
adevărul,
în raclă.

Şi poate restul,
vântul acela rece care de nimeni nu ştie
şi-i scutură trist pe toţi din cortegiu,
până la ultimul,
îi va fi amintit de vânzătorul de ziare.

Stăpân în dimineaţa răcoroasă
peste vrafuri de noutăţi
şi peste femei goale,
fotografiate lucios în reviste,
îl va lovi în moalele capului
cu ranga de fier
care zi de zi îi fereacă baraca,
să n-ajungă noul
sub ochii spurcaţi
de priveliştea veche.