Saturday, January 21, 2017

De-ar rămâne un spirit de om


























De-ar rămâne un spirit de om


De-ar rămâne un spirit de om peste locuri,
ar tremura pe la colţuri ca bătaia de vânt,
sălbatic şi totuşi în joacă, zguduind
uitarea viilor.

Căci amintirea lui şuieră, nu vorbeşte.
Coborât aici, pe greoiul pământ,
mână înapoi, în cântec răsfirat de cuvinte,
turmele negre,
ce-ar fi rumegat până la cer, neştiut,
mărginirea.

Dar nevoie ar fi de urechi ascuţite de lup,
să-i auzi desluşit tânguirea
şi de colţi, să-ţi răpui învelişul de carne,
ce-l acoperă tot şi pe mort.

Mai curând te cufunzi în mobila veche,
unde viii şi morţii se-aşază de-a valma,
încât nu te mai sperie geamătul ei.

Şi nici nu tresari când un suflet căzut,
măcar că purtase cândva spre înalt
un nume de sfânt sau de înger,
îşi caută acolo din nou un sicriu,
să-şi ascundă plângerea-n lume.