Sunday, January 1, 2017

Încropim o viaţă şi-o moarte şi din nimic





















Încropim o viaţă şi-o moarte şi din nimic

Încropim o viaţă şi-o moarte şi din nimic,
căci găseşte prin curte mătuşa cu nume bătrân
aruncat câte un capăt de aţă,
de-nnădit timpuri şi oameni,
ce-altminteri vor fi cunoscut în oglinzi
singurătatea-n fărâme.

Şi-ajută şi uncheşul,
ce-opreşte în barba-i albă cuvinte deşarte,
să facă paharul spart din vechime la loc,
lepădat când tânărul sorbea zgomotos adevăruri.
Şi cu duhoarea necuviincioasă din cleiul de oase
lipeşte cioburi ce-alungau pe nepot, ascuţite.

Acum va avea să guste până la capăt
vinu-ndoit pe ascuns cu apa vieţii şi-a morţii.
Altfel ar fi uitat strălucirea de sticlă
a coapselor desfăcute de fecioară-n trecut
şi tot trecând prin ţărâna îngheţată cu resturi,
ar fi-nceput a se crede fără de loc.