Friday, January 6, 2017

Penitentul


























Penitentul


Că ai greşit înaintea oamenilor nu se rosteşte,
se tace, încovoiat pe la porţile lor.

Ba chiar şi paltonul ce-ţi prinde trupu-n căldură
adăposteşte şi el o vină prea mare.

Căci strâns-ai la piept, de-a săltat nebună în gânduri,
grija de tine, molcoma-i curgere-n sânge.

Tot ea îţi fereşte privirea de la pumnalul de-argint,
care te-ar mântui lucitor cu moartea cea dreaptă.

Şi-ocoleşti părintele îmbătrânit fără fiii de oameni,
ucişi de tine fără să ştii, cunoscându-te bine.

L-ai zărit de departe, în odaia umbrită, nu pe tron,
ci-aşteptând strivitor, aşezat pe patul fecioarei.

Şi dacă le răscumpără sângele tot prin tăcere?