Tuesday, February 21, 2017

Al cincilea cuvânt de pe cruce: „Mi-e sete”























Al cincilea cuvânt de pe cruce: „Mi-e sete”


Şi-ţi ziserăm noi, zeii străini, prin susurul apei,
că nu-i în zadar însetarea, la fel, toată lipsa din om.
Căci ea ne mai mână-n poieni tălpile pline de colb
şi rugătoarele buze lasă cuvintele vii pe altare.
Doar doar vor primi pe limbile lor uscate de răul pustiu
un strop să le-amâne o clipă măcar temuta-le moarte.
Fiindcă bogaţi în cântări, sunt surzi să audă
că zânele înseşi le cântă la nunţi  din negrele unde
şi că pruncii le ţipă durerea îndată  ce nu mai plutesc.

Câţi au să-şi simtă o inimă sfântă în pieptul de om
când te vor vedea spânzurat ca şi ei de nevoie,
îmbătat cu oţetul amar?
Nesuferită va fi bătaia ei grea, ecoul de gong,
când ceasul cel bun apare printre clipe greoaie şi griji,
demoni muncindu-i cu vederea prea clară a lumii de-aici,
până la capăt, în oglinzi strâmbe de bâlci,
să-şi zărească depărtarea de cer.
Făr’ de ruşine atunci, cu mâinile-ntinse spre batjocura ta,
vor cuprinde butoaie de vin,
să stingă cât mai curând
arsura sângelui tău.