Monday, February 27, 2017

Se sting dimineţi de oraş






















Se sting dimineţi de oraş


Se sting dimineţi de oraş, triste în parc,
dar singuri, nu trec dincolo paşii,
când calea de piatră, bătută,
o urmează cuminţi.

Doar lacul îndeajuns de adânc,
trece prin ceţuri marginea-i strâmtă,
căci prinde soarele rece-n oglindă,
obrazul rotund al pruncului mort.

Şi-ar trebui ca pescarii de oameni,
nevolnic prinşi de alţii şi ei,
să se-ntoarcă la nade.
Să caşte-n ape albastre
ieşirea surpată de jos,
prin zid de cetate.

Şi-acolo-i aşteaptă să-l prindă
peştele sclipind argintiu, care,
cu-ndrăzneala lucirii din solzi,
înghite apa morţii venite de sus.
Şi cu ochi mari ce nu văd
nimic din cele văzute
priveşte la cer.